Acțiune în trafic

Șase șoferi băuți, trași pe dreapta după controalele din weekend



Șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice continuă să fie identificați în număr mare pe străzile din județ, acțiunile de control de sâmbăta și duminica trecută ducând la depistarea a șase șoferi băuți.
Acționând sâmbătă, de la 19.00 la 24.00, și duminică, de la 14.00 până la 20.00, oamenii legii de la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava au constatat patru infracțiuni și au aplicat 151 de amenzi, în valoare de 16.240 de lei.
În ceea ce privește dosarele penale, trei au fost întocmite pe numele unor șoferi care aveau o concentrație de peste 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce al patrulea vizează un șofer prins în vizibilă stare de ebrietate, care a refuzat să sufle în etilotest ori să-i fie recoltate probe biologice.
Ceilalți doi șoferi depistați sub influența băuturilor alcoolice, dar cu concentrații mai mici, au fost amendați și li s-au reținut permisele de conducere pentru 90 de zile.
Cea mai mare alcoolemie a fost depistată la Aurel J., un șofer în vârstă de 55 de ani din comuna Șaru Dornei, care se deplasa pe drumul județean 174, în Dorna Arini, cu o concentrație de 0,91 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, cele mai multe au fost date pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru lipsa centurii de siguranță.



Recomandări

Autorul accidentului în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie
Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie