Șase, respectiv patru suceveni autoizolați la domiciliu au solicitat, marți și miercuri, hrană și apă de la Primăria Suceava

În cadrul măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea infecției cu coronavirus, Primăria Suceava a alocat 100.000 de lei
În cadrul măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea infecției cu coronavirus, Primăria Suceava a alocat 100.000 de lei

Șase persoane autoizolate la domiciliu, după ce s-au întors din Italia, au solicitat, marți, hrană și apă de la Primăria Suceava, iar miercuri, patru persoane au apelat la acest ajutor, a declarat primarul de Suceava, Ion Lungu, în conferință de presă. Lungu a spus că în municipiul Suceava se află autoizolate la domiciliu 34 de persoane, care sunt contactate zilnic de administrație prin intermediul Poliției Locale. „Vrem să le asigurăm hrana necesară, le facem cumpărăturile, le cumpărăm medicamente; tratăm problema cu toată responsabilitatea”, a declarat primarul Sucevei.
Cei care au solicitat sprijinul primăriei sunt oameni care la întoarcerea din Italia nu aveau provizii de alimente și apă în casă și nu au voie să iasă pentru cumpărături.
„Spațiul pentru carantină a fost verificat de DSP, azi lucrurile sunt simple”, a spus primarul, dar s-ar putea complica, în funcție de amploarea pe care o va lua situația epidemiologică în ceea ce privește noul coronavirus deoarece „nimeni nu este încântat” să închirieze pentru acest scop.
Tot în cadrul măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea infecției cu coronavirus, Primăria Suceava a alocat 100.000 de lei, a încheiat contract cu o firmă de catering pentru hrana celor autoizolați la domiciliu și a achiziționat 2.500 de măști de unică folosință pentru salariați și persoane care merg la primărie și au nevoie de acest mijloc de protecție.
De asemenea, Ion Lungu a afirmat că administrația locală a închiriat trei apartamente pentru eventualitatea în care ar fi nevoie de carantină, dar recunoaște că la un număr mai mare de cazuri „ar fi o problemă delicată”, în lumina noilor reglementări, deoarece fiecare persoană carantinată ar trebui să stea singură în cameră.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, miercuri dimineață, la nivelul județului Suceava erau monitorizate la domiciliu, fără simptomatologie specifică, 443 de persoane, dintre care 241 de persoane care au călătorit în zonele de risc și 202 membri de familie (aparținători). În județ nu sunt persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate și nici persoane confirmate cu coronavirus.

Recomandări

Primarul și secretarul de la Dumbrăveni au în locație, la domicilii, opt, respectiv nouă cetățeni străini

Percheziții la Primăria Dumbrăveni, și la domiciliul primarului și al secretarului, într-un nou dosar privind acte false pentru ucraineni și membri altor state foste URSS

Gheorghe Flutur și „oastea” de 114 candidați PNL Suceava pentru primării și-au lansat candidaturile în prezența lui Nicolae Ciucă și în fața unei „mări de oameni”

Gheorghe Flutur și-a lansat candidatura pentru un nou mandat de președinte al CJ Suceava în prezența liderului PNL Nicolae Ciucă
Gheorghe Flutur și-a lansat candidatura pentru un nou mandat de președinte al CJ Suceava în prezența liderului PNL Nicolae Ciucă

Locatarii din 20 de apartamente din blocul din Burdujeni afectat de explozie primesc și în acest an sprijin financiar de la Primăria Suceava