Mandate de la judecători

Șase persoane arestate preventiv, din 20 de indivizi reținuți de procurorii DIICOT în urma celor 54 de percheziții de vineri



21 de persoane au fost aduse vineri la sediul DIICOT Suceava, în urma celor 54 de percheziții
21 de persoane au fost aduse vineri la sediul DIICOT Suceava, în urma celor 54 de percheziții

În urma celor 54 de percheziții desfășurate vineri sub conducerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, 20 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar șapte dintre cei încătușați au fost duși sâmbătă după-amiază în fața judecătorilor Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Pe lista inculpaților pentru care procurorii DIICOT au cerut prelungirea încarcerării în arestul poliției sunt Claudiu Roman (34 de ani), Elena Osoianu Țăranu (54 de ani), zisă „Baba”, ambii din municipiul Fălticeni, Cezar Andrei Olariu (31 de ani), zis “Cici” sau „Ciuntu”, Gabriel Ovidiu Gherasă (27 de ani), Alexandru Andrei Mutrescu (22 de ani), zis „Regat”, Ionuț Tiberiu Coroliuc (22 de ani) și Ionuț Elivis Sîicu (32 de ani), ultimii cinci din Siret.
Acuzațiile: constituire/aderare grup infracțional organizat și contrabandă.
Judecătorii au decis într-un final arestarea preventivă a șase dintre cei șapte indivizi pentru care s-au cerut mandate de către procurorii DIICOT, din lista anterior menționată scăpând de arestul poliției județene Ionuț Tiberiu Coroliuc. Judecătorii au considerat că nu se impune arestarea preventivă a acestuia atâta vreme cât respectivul se află deja încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde execută o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare, tot pentru contrabandă.
Două grupări investigate, una la Fălticeni, cealaltă la Siret
Așa cum scriam și în ediția de sâmbătă, în acest dosar înregistrat la DIICOT Suceava, polițiștii au investigat două grupări infracționale, una care acționa în zona Fălticeni și, susțin anchetatorii, era condusă de Claudiu Roman, și cealaltă la Siret, ai cărei lideri, se arată în actele înaintate instanței, erau Cezar Andrei Olariu și Gabriel Ovidiu Gherasă.
Gruparea din Fălticeni se ocupa cu preluarea, depozitarea și valorificarea țigărilor de contrabandă, în special pe raza localității, în zona pieței.
Cei de la Fălticeni se aprovizionau cu țigări în principal de la cealaltă grupare, de la Siret, condusă, în scenariul conturat de DIICOT, de inculpații Olariu și Gherasă. Sarcina celei de-a doua grupări era să adune cantități de țigări de contrabandă pe care le valorificau ulterior în județul Suceava, dar și prin țară, respectiv la Botoșani, Iași, Vaslui, Brăila, Olt, Prahova și Dolj.
Și Olariu, și Gherasă se ocupă de mult cu astfel de activități ilegale și au legături cu contrabandiști din Ucraina, care asigurau furnizarea țigărilor peste frontiera verde, cât și prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Cum erau introduse în țară țigările de contrabandă
Gruparea Olariu-Gherasă procura marfa de contrabandă, susțin anchetatorii, prin două metode.
Prima: baxurile cu țigări erau introduse peste frontiera verde, din zona localității Baineț, comuna Climăuți, fiind trecute în țară, la o singură faptă, de la câteva zeci la 200 de baxuri de țigări. Liderii grupării țineau legătura cu contrabandiștii ucraineni și stabileau toate detaliile, întâlnindu-se personal ori folosind numere de telefonie mobilă înregistrate în rețele din Ucraina, evitând astfel monitorizarea din partea organelor de anchetă.
A doua metodă de aprovizionare cu țigări cu timbru ucrainean era preluarea mărfii de contrabandă de la diverse persoane care le introduceau prin PTF Siret, cu autoturisme special modificate pentru acest gen de infracțiuni.
De altfel, mașini cu fel de fel de compartimente sau lăcașuri ascunse erau folosite și la livrarea țigărilor către clienții din județ și din țară.
O parte dintre respectivele mașini au fost trase pe dreapta de anchetatori, în urma unor controale, chipurile, de rutină în trafic, mii de pachete de țigări fiind găsite ascunse în acele vehicule.
Mașinile care transportau țigări erau asigurate de alte autoturisme, care circulau în fața lor pe traseul dinainte stabilit, având rolul de antemergător, pentru a putea semnala eventualele controale de pe traseu. Anchetatorii susțin că mașinile folosite ca antemergător erau un VW Sharan, două VW Passat și un VW Transporter.
Numai din mai 2014 și până în prezent anchetatorii au estimat un prejudiciu de 2,5 milioane de lei
Anchetatorii au depus la dosar volume întregi de interceptări telefonice, dar și materiale video, surprinse în urma filajului făcut pentru documentarea activității infracționale.
Monitorizarea s-a făcut din luna mai a anului trecut și până săptămâna trecută, iar investigatorii au contabilizat deja un prejudiciu estimativ: 2,5 milioane de lei.
„Pe perioada desfășurării acțiunilor specifice de cercetare și a executării perchezițiilor au fost ridicate și confiscate 680.000 de țigarete de contrabandă. De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate și indisponibilizate patru autovehicule, 89 de terminale mobile, sume de bani în lei și valută, băuturi alcoolice. Totodată, au fost ridicate și alte bunuri, documente și înscrisuri cu valoare probatorie în cauză”, a transmis sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.



Recomandări

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători