Comportare meritorie a echipei de karate okinawian Isshinryu Suceava cu ocazia participării la cea de-a opta ediție a Cupei Iașiului. La finalul competiției la care au participat peste 150 de sportivi din Suceava, Iași, Bacău și Botoșani, elevii pregătiți de instructorii George Crăciunescu, centură neagră 2 Dan, Lucian Nastasi 1 kyu și Alexandru Covașă 2 kyu, s-au întors acasă cu șase medalii.
Adrian Dima 7 kyu a ocupat locul I la kata individual, aceeași poziție fiind ocupată la finalul întrecerii și de Edmond Diaconu 3 kyu la kumite, categoria 65 de kg adulți. Adrian Fandache 3 kyu kumite, categoria 55 de kg, și Răzvan Timinger 6 kyu kumite, categoria 65 de kg copii.
Un parcurs foarte bun a avut și Bogdan Șutu 7 kyu, care chiar dacă nu a obținut nici o medalie de aur a impresionat atât la kata cât și la kumite. La cele două secțiuni, categoria 65 de kg copii, Bogdan Șutu, din Bosanci, a venit pe locul II la kata individual și pe locul III la kumite. Cele două rezultate i-au determinat pe organizatori să-l aleagă cel mai bun reprezentant al județului Suceava la ediția din acest an a Cupei Iașiului, o performanță extrem de prețioasă. „Premiile câștigate demonstrează că s-a muncit și s-a dorit victoria, iar sportivii suceveni au dominat podiumul la secțiunea de lupte-kumite ocupând primul loc la trei categorii din șapte”, a arătat instructorul George Crăciunescu.
La ediția din acest an a Cupei Iașiului, arbitrajul a fost asigurat de vechi practicanți ai acestui sport, printre care și instructorii suceveni, a fost condusă de către Sensei Andrei Trandaf, CN 4 Dan Isshinryu, 3 Dan kobudo WKF, promovatorul stilului Isshinryu karate în România.
Performanță
Șase medalii cucerite de echipa de karate okinawian Isshinryu Suceava la Cupa Iașiului
