Performanță deosebită a elevilor suceveni la olimpiadele naționale din acest an. 159 de elevi suceveni s-au întors premiați sau medaliați de la fazele naționale ale olimpiadelor școlare din acest an.
Totodată, șase dintre acești elevi au fost selecționați în loturile olimpice naționale lărgite, care vor reprezenta România în competițiile internaționale. Elevii calificați în loturile naționale sunt Iulian Crețu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, care face parte din lotul național de informatică, Ovidiu Cotleț, elev în clasa a XI-a la Școala Creștină „Filadelfia”, selecționat tot în lotul național de informatică și Lucian Boca, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, care face parte din lotul național lărgit de informatică.
În lotul național de chimie a fost selecționată suceveanca Ioana Sandu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. Pe lângă selecționarea în lotul de informatică, elevul Ovidiu Cotleț de la Școala Creștină „Filadelfia” a reușit performanța de a face parte și din lotul național de fizică. Cea de-a șasea prezență suceveană în loturile olimpice naționale este aceea a lui Nicu Șerban, absolvent al Colegiului de Arte „Ciprian Porumbescu”, care a fost selecționat în lotul național de astronomie.
Cei mai mulți olimpici naționali din ultimii ani Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu apreciază că „performanța elevilor suceveni este una deosebită, iar numărul olimpicilor este mai mare decât în anii anteriori”. Și numărul elevilor selectați în loturile naționale este de asemenea o premieră în învățământul sucevean.
Anul școlar trecut, 156 de elevi au fost premiați la olimpiadele naționale, în anul 2006 numărul elevilor premianți la fazele naționale ale olimpiadelor școlare a fost de 121 de elevi, iar în anul 2005, 96 de elevi au terminat competițiile naționale pe podiumul premianților.





