Culorile și aromele primăverii, împreună cu zâmbetele și emoțiile a zeci de elevi, și-au dat întâlnire în Casei de Cultură a municipiului, unde, coordonați și îndrumați de cadrele didactice ale unității, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava și-au încântat părinții și dascălii cu dansuri tematice, pastile de umor și alte momente pregătite special pentru acest eveniment.
După ce au repetat zile la rând numerele pregătite pentru serbarea “De-a primăvara…” și s-au deprins cu mișcările de dans, ieri a sosit vremea ca școlarii să împărtășească și părinților din cunoștințele lor. Chiar dacă unii elevi mai mici au avut nevoie de privirea unui părinte pentru a mai scăpa de emoții, întregul spectacol a fost arbitrat prin aplauze de auditoriul care a luat parte la eveniment.
Și pentru că 8 Martie, ziua tuturor mămicilor, este unică, în fața provocării de a alege între un dar sau un mărțișor frumos, serbarea s-a dovedit a fi un cadou ideal pentru mame. Timp de aproape trei ore, sala Casei de Cultură a fost „îmbrăcată” într-o atmosferă cu un frumos iz de poveste de primăvară.
Alaiul primăverii a poposit pe scena Casei de Cultură
Serbarea a debutat cu un dans tematic pregătit de profesoarele Ștefania Domunco, Dana Motrescu și Maria Ienache, moment în cadrul căruia prichindeii de la clasa pregătitoare au încercat să ilustreze cât mai creativ bogățiile primăverii, de pe scena spectacolului nelipsind vestitorii acestui anotimp.
Sub îndrumarea cadrelor didactice Adina Grigoraș și Sorina Diaconescu, cei mici, de la clasa I B, au pregătit un dans al păpușilor, veselia și efervescența copiilor molipsind întreg auditoriul care a apreciat prin aplauze munca elevilor.
Și pentru că talentul nu ține cont de vârstă, eleva clasei a II-a C Petra Caraciuc a interpretat “Samba florilor”, un cântec ce s-a încadrat perfect în atmosfera și spiritul manifestării. Momentul acesteia a fost pregătit de prof. Cătălina Lucasevici.
“Bucuriile primăverii” au poposit pe scena Casei de Culturi prin dansul rock al prichindeilor din clasa I C, programul acestora fiind coordonat de prof. Ileana Mânican. A urmat un moment muzical pregătit de prof. Daniel Aneculăesei, “Vara rece” aducându-i în scenă pe elevii Mariam Kutkut și Victor Grigore.
Inspirați de legenda celor 44 de sfinți (mucenici), consemnată de folcloristul Simion Florea Marian, înv. Dana Marcu a pregătit o pastilă de umor în cadrul căreia principalii protagoniști au fost elevii clasei a II-a A. Frumusețea și jovialitatea cântecului popular au fost redate de elevii clasei I A printr-un dans tradițional, care a adus jocul și voia bună pe scena de spectacol. Aceștia au fost îndrumați de prof. Lucica Găitan.
Voioșia dansurilor populare a fost redată și de mugurașii începători din ansamblul “Mugurașul”, care au prezentat o suită de dansuri în perechi, dansuri bărbătești și bălăceanca, moment coordonat de prof. Liliana Timofti și Daniel Aneculăesei, acesta din urmă fiind “răspunzător” și de momentul muzical “Diamonds” al elevei Areta Cărbuneanu din clasa a VI-a C.
După interpretarea acesteia, scena a fost din nou pregătită pentru a-i primi pe elevii clasei a III-a C, îndrumați de înv. Elena Ignat, școlarii antrenând publicul în energicele ritmuri ale charlestonului, numărul acestora fiind urmat de menuetul pregătit de prof. Lucica Găitan.
Street dance și rock ’n’roll
Tot în ritm de dans au pășit pe scenă și elevii clasei a II-a C, îndrumați de cadrele didactice Sorina Diaconescu și Cătălina Lucasevici, performanța celor mici fiind bine cotată de către publicul spectator.
Programul artistic al serii de joi a fost completat de momentul muzical “Sunshine in the rain” susținut de eleva Gabriela Muscă, sub coordonarea prof. Daniela Aneculăesei și de momentul de street dance al elevilor din clasa a VIII-a C, pregătit cu sprijinul prof. Romică Grosu.
Momentele muzicale au fost în centru serbării, prin urmare a fost rândul elevilor Ioan Gavrilovici, Matei Gavrilovici și Magda Odobescu, coordonați de prof. Bogdan Luparu, să dovedească faptul că instrumentul chitară nu mai are prea multe secrete pentru ei. Grupul vocal „Cântăreții veseli”, îndrumat de înv. Achilina Arcu, a marcat ziua de 8 Martie printr-un cântecel dedicat mamelor din sală.
Dansul a fost din nou în centrul atenției, odată cu apariția pe scenă a elevilor din clasa a IV-a B, coordonați de prof. Lăcrămioara Toma, a elevilor din clasa a III-a A, care au pregătit un moment energic de rock ’n’roll, sub îndrumarea înv. Mina Pânzaru, și a dansului modern al elevilor din clasa a VI-a C, coordonați de prof. Silviu Suliță.
Latino, rock, rumba…
Spectacolul a continuat cu elevul Adrian Pascaru, care a interpretat piesa „O stea”, pregătit de prof. Daniel Aneculăesei și cu o pseudofabulă pregătită de elevii clasei a IV-a și de prof. Dan Crihan.
Emoționați, dar curajoși în același timp, trei elevi ai clasei a VII-a A au interpretat piesa „Vis”, fiind pregătiți de prof. Edmond Sabin. La fel de talentați s-au dovedit a fi și micuții din clasa a III-a B, care au prezentat publicului câțiva pași de latino, prof. Liliana Pintilie și Ovidiu Vrănău fiind „vinovați” de prestația școlarilor.
Organizatorii au dat dovadă de creativitate când elevii clasei a VI-a B, coordonați de prof. Luminița Cășuneanu și Ovidiu Vrănău, s-au prins într-un antrenant dans de Bollywood, recuzita și costumele specifice determinându-i pe cei din sală să facă zeci de fotografii cu cei de pe scenă.
Spectacolul a fost completat de momentul muzical al Mariei Gheorghiță, coordonat de Daniel Aneculăesei, acesta pregătind și prestația elevilor Tudor Ciobanu și Sebastian Curecheriu, care au interpretat „Knocking on heavens door”.
A urmat dansul țigănesc al elevilor din clasa a IV-a C, recuzita și costumele celor mici făcând din nou senzație, momentul organizat de înv. Albumița Oniga fiind răsplătit așa cum se cuvine de spectatori. Totodată, elevii clasei a VII-a B, coordonați de Lizeta Ducec, au încercat să valorifice obiceiurile semenilor printr-un dans al minorităților, dansurile poloneze, germane și țigănești animând întreg auditoriul prezent.
Sub îndrumarea prof. Bogdan Luparu, elevii Amalia Toma și Lucian Stamate au pregătit câte un moment muzical cu chitară, iar mai apoi scena a fost din nou animată de elevii clasei a VIII-a A, care au pregătit un dans rumba. Aceștia din urmă au fost îndrumați de prof. Liliana Timofti.
Programul artistic a fost încheiat cu un moment rock, pregătit de prof. Tamara Brutaru și de dansul modern „Gangnam style” al elevilor din clasa a V-a C, aceștia fiind coordonați de prof. Liliana Timofti și Ovidiu Vrănău.
Costumele viu colorate, cântecele pline de jovialitate, veselia și efervescența elevilor, încununate de buna dispoziție și de uralele părinților, au dus la conturarea unui spectacol ce cu siguranță va rămâne în amintirea celor prezenți.
Inspectorul școlar general a transmis felicitări întregului colectiv de elevi și profesori
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au apreciat strădania și munca profesorilor și elevilor, transmițându-le acestora felicitări pentru întregul spectacol. „Felicitări colectivului didactic, copiilor și părinților pentru minunatul spectacol pe care l-au construit. Mi-aș dori ca toate școlile din județ să-l considere un exemplu pozitiv. De aici se vor ridica viitoarele talente. Calitatea vieții depinde de calitatea educației pe care o oferim elevilor”, a declarat prof. Gheorghe Lazăr, inspector general în cadrul IȘJ Suceava.