Stadionul din satul Falcău, comuna Brodina, a găzduit, joi, o serie de manifestări sportive organizate pentru a cinsti rezultatul deosebit al membrilor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, clasați pe locul I la întrecerea pentru titlul de cel mai bun serviciu voluntar din țară.
În cinstea Zilei Pompierilor din România, (serbată pe 13 septembrie), primăria din Brodina a organizat o întrecere demonstrativă la care au participat patru formații de pompieri: Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Lespezi (Iași), Cârlibaba, gazdele de la Brodina, precum și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență SC Forestind SA Falcău.
La competiție au participat în jur de două sute de spectatori, care au putut vedea demonstrațiile pompierilor voluntari și mai ales pe cele ale celor locali, cei mai buni din țară în 2011.
„Concursul a avut un caracter demonstrativ și amical, în același timp disputându-se într-un perfect spirit de fair-play.
La final s-au acordat diplome și cupe, toți concurenții fiind declarați câștigători în aplauzele spectatorilor. Echipajul de la Brodina a prezentat oaspeților cupa transmisibilă câștigată la Finala Națională a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență desfășurată la Târgu Secuiesc din județul Covasna în luna august 2011. Echipajul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Brodina reprezintă o mare mândrie pentru comunitate, «recidivând» în acest an după ce în 2001 mai câștigase o finală națională”, a declarat Vasile Popescu, primarul comunei Brodina.
Lotul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Brodina are următoarea componență: Mircea Cotos – șef formație, Vasile Hasna – antrenor lot, Pavel-Ilie Chideșa, Aurel Pătrăucean, Mircea Bordanciuc, Ilie Ursaciuc, Vasile-Liviu Klipper, Virgil-Radu Preda, Ioan-Viorel Pintiuc, Petru-Damian Hasna, Dorin Bucătaru, și Marius-Alex Nicoară – concurenți.
Tot în cadrul manifestării s-au acordat diplome unor copii care s-au implicat în acțiunile pompierilor. Este vorba de Mihai Nistor, Adrian Nistor, Darius Bordanciuc, Ștefan Bordanciuc, Cosmin Groșan, Silviu Groșan și Andrei Bucătaru.