Sărbătoare închinată Fecioarei Maria

Din punct de vedere istoric, praznicul Izvorului tămăduirii își are începutul în minunile petrecute în timpul împăratului bizantin Leon cel Mare (cf. Penticostar, Ed. IBMBOR, ed. 1999, p. 49), când un izvor minunat, dintr-o pădure adâncă de lângă Constantinopol, aduce vindecări prin harul și puterea Prea Curatei Stăpâne.
Însă praznicul de mâine, cu timpul, a suferit transformări foarte importante, în așa fel încât sărbătoarea aceasta, închinată minunilor acestui izvor sau rememorării acestor minuni ale Prea Curatei Stăpâne a devenit o sărbătoare închinată în mod expres persoanei Prea Curatei Stăpâne, zi în care o numim pe Aceasta: Izvorul tămăduirilor noastre.
Sfeștania mică
Sfeștania mică, sfințirea mică a apei are partea de început a slujbei o Utrenie în mic, cu un canon care reiterează esența imnografică a acestei zile liturgice. Până la Apostol și Evanghelie avem de fapt o rugăciune ferventă către Prea Curata Stăpână, către Izvorul minunilor și al vindecărilor noastre, ca Prea Sfinția Sa să se roage pentru noi. Sfințirea cea mică a apei are o amprentă triadologică marcantă în rugăciunea sfințirii (cf. Molitfelnic, Ed. IBMBOR, ed. 2002, p. 195-198), ea fiind adresată Fiului lui Dumnezeu, de la Care cerem să trimită harul Prea Sfântului Duh, ca să sfințească apa. Prea Curata Stăpână și o multitudine de Sfinți sunt rugați de către noi, ca să ne fie mijlocitori ai sfințirii și ai bunăstării noastre duhovnicești și trupești prin consumarea și stropirea cu apa aceasta sfințită.
Izvorul tămăduirii, praznicul acesta mariologic, întotdeauna în Vinerea Luminată nu ne scoate însă din fiorul hristologic al acestor zile, pentru că, la fel ca în slujba sfințirii mici a apei, Maica Domnului ne centrează privirea spre Hristos, spre Fiul Ei, ca Una care este “luminat și sfânt locaș al Stăpânului” ( Pentricostar, ed. cit., p. 46). În întreaga slujbă de astăzi am auzit din plin că harul mântuirii, că harul vindecării ne vine prin Maica lui Dumnezeu și că Ea este pentru noi un izvor pururea viu de dragoste și de ajutor.
Redăm numai un fragment din Icosul sărbătorii de astăzi (Pentricostar, ed. cit., p. 48):
Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, șuvoi al frumuseții celei negrăite!
Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor;
Bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!
Bucură-te, râul prea limpede, care tămăduiești pe cei credincioși;
Bucură-te, apă prea plăcută celor bolnavi de tot felul!
Izvorul mântuirii noastre
Pentru noi cei de acum, care suntem departe de izvorul fizic și istoric din Istambulul de astăzi, ne spune praznicul în subsidiar, că nu trebuie să ne întristăm că nu ajungem la el, pentru că Izvorul mântuirii noastre, Stăpâna lumii e cu noi, e aici și prin sfințirea mică a apei face aceleași minuni ca și atunci, ca și acolo.
Praznicul de mâine a ridicat așadar momentul istoric la o întâlnire curentă cu Maica lui Dumnezeu arătând că izvorul nu era minunat de la sine ci numai pentru că Prea Curata Stăpână lucra minuni prin intermediul acelei ape. Praznicul a transformat recurența la istorie în recurența la veșnicie, pentru că oriunde există rugăciune și credință în Maica lui Dumnezeu se produc vindecări și minuni preaslăvite.
Ziua mângâierii
Și pentru că cineva m-a întrebat de ce plâng Sfintele Icoane, spunem acum pentru toți: pentru că nu mai știm să plângem și să ne rugăm cum trebuie. Dacă am simți în rugăciunea către Maica lui Dumnezeu harul iubirii Sale de Mamă și de Stăpână a vieții noastre am simți cât de urât și de desfigurant e păcatul și atunci am înțelege că Sfinții nu pot suporta, nu pot coabita cu păcatul. Dacă Sfintele Icoane plâng e pentru că mârșăviile noastre și orbirea noastră a atins cote inadmisibile.
Însă praznicul de mâine e unul al bucuriei, ca întreaga această Săptămână, unde Sfinții Imnografi ne arată că Patimile Domnului au legătură interioară cu Învierea Sa și cu Înălțarea Sa la ceruri, cât și cu pogorârea Sfântului Duh. Este ziua în care ne sfințim prin harul Prea Curatei, prin rugăciunile Sale. Pentru noi personal această zi a fost întotdeauna o zi a mângâierii, a dulceții duhovnicești, a liniștii, a candorii. Nu avem oare nevoie de candoare?
(Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian)