Sarah Palin, fosta candidată republicană la postul de vicepreședinte al SUA, a primit un avans de 1,25 milioane de dolari pentru a-și publica memoriile, potrivit unor documente oficiale făcute publice marți, informează AFP.
Sarah Palin a primit avansul de la editura Harper Collins, cu puțin timp înainte să părăsească funcția de guvernator al statului Alaska, în iulie, indică documentele financiare furnizate de aceasta comisiei Afacerilor Publice de Stat și publicate de Anchorage Daily News, pe site-ul său de internet.
Cartea lui Sarah Palin, „Going Rogue: An American Life” („Cum să devii un derbedeu: O viață Americană”), care va fi lansată pe 17 noiembrie, s-a situat încă de la începutul lui octombrie pe primele locuri în topul vânzărilor pe site-ul Amazon, în pre-sale.
Născută Sarah Heath, pe 11 februarie 1964, în Idaho, fiica unui profesor și a unei secretare, Sarah Palin este licențiată în jurnalism. Ea a intrat în politică în 1992, la consiliul municipal din Wasilla, unde a devenit primar patru ani mai târziu, apoi a fost aleasă guvernator în 2006. Sarah Palin este căsătorită și are cinci copii.
De la campania prezindențială din 2008, unde a știut să mobilizeze, alături de John McCain, populația republicană, numele său circulă printre candidații potențiali la învestitura republicană pentru următoarele alegeri, din 2012.