Săracu Neymar

Am așteptat cu mare emoție finala Campionatului Mondial al Cluburilor, competiția aia fără niciun rost în care indiferent cine joacă în preliminarii, în finală ajung tot campioanele Europei și Americii de Sud. Continentele în care fotbalul fie a fost inventat (Europa), fie a fost reinventat. Nu vă lăsați păcăliți de antecedentele mele, de relația mea sentimentală cu Real Madrid: am așteptat finala nu ca pe o eventuală răzbunare împotriva Barcelonei (la o săptămână după cea mai recentă umilință, 1-3), mai ales că la ora începerii meciului de duminică, în clasamentul Primerei pe primul loc, cu 3 puncte în față. Se afla de vreo 12 ore Real. Atunci? Ei bine, tot ce mă interesa, dincolo de victoria Barcelonei pe care nu o pusesem la îndoială nici o clipă (dovadă pariurile jucate: 1 pauză, 1 final) vroiam să-l văd la lucru într-un meci serios, altundeva decât în campionatul său ori în naționala Braziliei, pe fenomenalul Neymar, mai ales că veștile de ultimă oră ziceau că nerușinatul semnase deja, acolo, în Japonia (de fapt, mai degrabă „bătuse palma”, cică) cu o altă echipă decât cea la care e așteptat de o vreme. Cu Barcelona, adică, în loc de Real, singura echipă, ziceam eu până alaltăieri, care-l merită. Mai ales că în ultimii ani, în același mod îl rataserăm și pe Ibrahimovici, un altul care, când zice că el e cel mai bun din lume, știe ce spune. În orice caz, „Ibra” ar fi fost cel mai bun din lume pentru Real. La fel, ziceam eu, stau lucrurile și cu Neymar. … Și a început meciul: pasă- pasă- pasă- pasă, șut, gol. 1-0. Neymar, în prim-plan: Messi dăduse golul, dar camerele ni-l arătau pe Neymar. Complet debusolat, era clar că nu înțelegea, cât e el de brazilian, ce fac ăia cu mingea. Mai trec câteva minute. Pasă- pasă- pasă- pasă, bașca niște călcâie, niște întoarceri, niște fente, șut, gol, 2-0. Camera? Pe Neymar. Privire pierdută, părea anesteziat. Golul 3 a venit ca ălealalte două, pân’ la pauză. După el, camera s-a mai oprit o dată pe Neymar. Știți dv., copilul-minune, ăla după care aleargă de vreun an, și Real, și Barca. Avea de data asta privirea de căprioară fugărită de lup. La începutul reprizei a 2-a, s-a întâlnit pentru prima oară cu obiectul: l-a lovit în cap o centrare, de a sărit mingea până-n tabelă. A 2-a oară, în minutul 87: s-a dus să bată un corner! Problema nu e scorul, 4-0, ci dacă ăasta micu’ mai vrea în Europa. La cât a arătat. Probabil că s-ar bucura să-l ia Cheltenham, de prin Liga a IV-a englezească. Nu că n-ar ști, dar dacă ăilalți nu te lasă s-o arăți, ce le faci? Cât despre Real, mai vedem… Poate totuși, Ibrahimovici.