Fundația Umanitară „Blue Heron” din Los Angeles a oferit pentru șapte tineri studenți suceveni, orfani de ambii părinți, burse de studiu și ajutor financiar pe toată perioada studenției. Este vorba despre proaspăt absolvenți de liceu, studenți la diverse facultăți din țară, care vor beneficia, din partea fundației, de achitarea taxei de studiu, dacă este cazul, de plata chiriei și a mesei în fiecare lună, precum și de 43 de dolari, lunar, necesari altor cheltuieli personale. Studenții în cauză sînt absolvenți de la Grupul Școlar Rădăuți, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Grupul Școlar nr. 1 Suceava, Colegiul Militar din Cîmpulung Moldovenesc și Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Cîmpulung Moldovenesc. În schimbul burselor oferite de fundația umanitară, studenții vor presta cîte cinci ore pe săptămînă de voluntariat în orfelinate.