Anchetă

Șapte profesori cercetați penal în dosarul titularizărilor ilegale



Nu mai puțin de șapte profesori sunt cercetați penal în dosarul titularizărilor ilegale, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu. Totodată, a precizat acesta, polițiștii de la continuă cercetările și pentru identificarea persoanei, angajată a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care se face răspunzătoare de falsificarea documentelor. „Dosarul se află în faza actelor premergătoare, iar până în prezent au fost efectuate mai multe audieri în cauză”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției. Toate cele șapte persoane sunt cadre didactice la Grupul Școlar din Cajvana. Toate matrapazlâcurile au fost scoase la iveală de către fostul inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă, la începutul acestui an. Pe lângă semnătura falsificată a acestuia, pe documentele cu pricina, prin care indivizi cu note de 3,65, de exemplu, la examenul de titularizare, ajungeau profesori, apare și parafa cu semnătură a inspectorului școlar general Petru Carcalete, parafă care, cel mai probabil, susțin șefii IȘJ Suceava, a fost scanată de pe alte acte oficiale. Povestea „fabricii” de profesori titulari de la Suceava va face la finalul anchetei mai multe victime, conducerea IȘJ Suceava anunțând demiterea celor care vor fi găsiți vinovați, precum și a celor care au fost complici în această „afacere”. „Cauza va fi înaintată către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals și uz de fals”, a adăugat inspectorul principal Botezatu.



Recomandări