Cele 14 mandate de parlamentar din județul Suceava, zece de deputați și patru de senatori, sunt vizate de șapte formațiuni politice și un candidat independent. Până în cursul zilei de ieri, la Biroul Electoral Județean Suceava au fost depuse dosarele candidaților PD-L, PSD, PNL, PRM, PNG, UDMR și doi candidați ai Alianței Electorale Partidul Verde Ecologist, unul la Senat și unul la Camera Deputaților, la care se mai adaugă și un independent, Ionel Butnariu, care va candida în colegiul uninominal 2 pentru Camera Deputaților, respectiv Burdujeni și localitățile din apropiere.
Dacă partide precum PD-L, PSD sau PNL mizează pe notorietatea candidaților, printre care se regăsesc actuali parlamentari, foști prefecți, șefi de instituții publice sau cadre universitare, celelalte formațiuni politice vin în fața alegătorilor cu candidați mai puțin cunoscuți.
Excepție fac liderii acestor partide, Gheorghe Acatrinei și Stela Acatrinei – PRM, Adriana Hapenciuc și Vladimir Hapenciuc-UDMR sau Ghiță Ignătescu – PNG Suceava, care fie au mai avut un mandat de parlamentar sau au deținut funcții de conducere la nivel administrativ, fie au candidat la alegerile locale din primăvara acestui an.
Astfel, la PRM Suceava, printre candidații cunoscuți se numără soții Gheorghe și Stela Acatrinei, aceștia candidând pentru un mandat de senator în colegiile Vatra Dornei, respectiv Suceava.
Gheorghe Acatrinei a mai deținut un mandat de senator în mandatul 2000 – 2004, în timp ce soția acestuia a fost vicepreședinte al Consiliului Județean în perioada 2004 – 2008.
De remarcat că PRM Suceava a desemnat drept candidat o tânără de doar 26 de ani, Carmen Buzilă Dinu, care va candida pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava.
Planuri mari pentru PRM și PNG După depunerea candidaturilor, liderul PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, a precizat că organizația pe care o conduce își propune să obține 1-2 mandate de senator și cel puțin trei de deputat.
Un alt partid care a înregistrat dosarele de candidaturi este PNG Suceava, care va avea doar 13 candidați pentru cele 14 colegii de deputați și senatori.
Singurul colegiu din județul Suceava în care PNG nu va avea candidat este cel pentru Camera Deputaților din Vatra Dornei.
Cu 13 candidați s-a înscris și UDMR, care nu va avea candidat în colegiul pentru Camera Deputaților Suceava 3.
Președintele PNG Suceava, care va candida pentru un mandat de senator în colegiul Vatra Dornei, Ghiță Ignătescu, a precizat că „ținta” propusă este obținerea unui scor electoral de 7-8% la nivelul județului Suceava.
„Candidații noștri își au domiciliul stabil în județul Suceava, sunt oameni ai locului. Asta deoarece noi nu suntem adepții ’importului’ de candidați din alte zone ale țării, cu toate ca am avut cereri de acest gen”, a declarat Ignătescu.
Candidații la alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008 (în ordinea depunerii candidaturilor):
Senat:
Colegiul uninominal 1 (Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului)
PD-L – Sorin Fodoreanu
PSD – Constantin Huțanu
PNL – Valică Gorea
PRM – Gheorghe Acatrinei
PNG – Ghiță Ignătescu
UDMR – Adriana Klara Hapenciuc
Colegiul uninominal 2 (Suceava – Salcea – Cajvana)
PD-L – Orest Onofrei
PSD – Camelia Ignătescu
PNL – Aurel Burciu
PRM – Stela Acatrinei
PNG – Ioan Corneliu Roman
UDMR – Margit Barta
Colegiul uninominal 3 (Fălticeni – Liteni – Dolhasca)
PD-L – Mihai Vitcu
PSD – Gavril Mîrza
PNL – Ghiorghi Cornia
PRM – Costică Doroftei
PNG – Iulian Ionel Gheorghiță
UDMR – Zoltan Lado
Colegiul uninominal 4 (Rădăuți – Siret – Solca)
PD-L – Petru Carcalete
PSD – Corneliu Popovici
PNL – Tiberiu Prodan
PRM – Lucian Sămăilă
PNG – Cristinel Cruț
UDMR- Gabor Malnasi
Partidul Verde Ecologist- Sorin Foca
Camera Deputaților
Colegiul uninominal 1 (Suceava)
PD-L – Sanda Ardeleanu
PSD – Ovidiu Donțu
PNL – Alexandru Băișanu
PRM – Carmen Buzilă
PNG – Mihaela Moroșanu
UDMR- Dorin Andronic
Colegiul uninominal 2 (Burdujeni – Salcea)
PD-L – Ioan Bălan
PSD – Nicolae Bosancu
PNL – Brîndușel Nichitean
PRM – Vasile Viorel Iftimie
Ionel Butnariu – independent
PNG – Mihai Cucoș
UDMR- Vladimir Hapenciuc
Colegiul uninominal 3 (Șcheia – Cajvana)
PD-L – Eugen Uricec
PSD – Mirela Adomnicăi
PNL – Dorel Guliciuc
PRM – Spiridon Mereuță
PNG – Ioan Cărciun
Colegiul uninominal 4 (Fălticeni – Liteni)
PD-L – Romică Andreica
PSD – Cătălin Nechifor
PNL – Gheorghe Aldea
PRM – Elena Manolache
PNG – Ioan Crăciun
UDMR- Katalin Tiron
Colegiul uninominal 5 (Dolhasca – Mălini)
PD-L – Vasile Dediță
PSD – Ioan Stan
PNL – Dan Fîrțescu
PRM – Paraschiva Mercarie
PNG – Petru Gabriel Neagra
UDMR- Florian Benedek
Colegiul uninominal 6 (Rădăuți)
PD-L -Cristian Irimie
PSD – Mihai Frunză
PNL – Mircea Irimescu
PRM – Irimel Nanu
PNG – Romeo Marcu
UDMR- Eugen Simon
Partidul Verde Ecologist- Mitică Dorbanțu
Colegiul uninominal 7 (Solca – Vicovu de Sus – Marginea)
PD-L – Dumitru Mihalescu
PSD – Titi Petre
PNL – Gheorghe Coroamă
PRM – Constantin Luchian
PNG – Vasile Popescu
UDMR – Jozsef Acs
Colegiul uninominal 8 (Siret)
PD-L – Mircea Druc
PSD – Eugen Bejinariu
PNL – Iulian Angheluș
PRM – Lucian Narcis Junghiatu
PNG – Vasile Săndel Cazacu
UDMR-Geza Zsold
Colegiul uninominal 9 (Vatra Dornei)
PD-L – Dumitru Pardău
PSD – Petru Tărniceru
PNL – Cezar Ioja
PRM – Vasile Mustea
UDMR- Iosif Moldovan
Colegiul uninominal 10 (Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc)
PD-L – Gabriel Gospodaru
PSD – Neculai Bereanu
PNL – Philip Rozopol
PRM – Constantin Ibănescu
PNG – Mihai Pașcovici
UDMR- Stefan Csukat
Alegeri
Șapte formațiuni politice și un independent aspiră la mandatele de parlamentar din Suceava






