Șapte căței și-au găsit familii la târgul de adopții organizat de Adăpostul Public din Suceava. Târgul a avut loc la Shopping City Suceava și s-a bucurat de succes din punctul de vedere al prezenței celor care au dorit să adopte un câine, dar și al voluntarilor. Câinii adoptați au plecat spre noile lor case deparazitați, complet vaccinați, microcipați, însoțiți de carnet de sănătate și cu un contract de adopție. „Toți sunt pui, iar câinii adulți sunt sterilizați. Păstrăm mereu legătura cu familiile care adoptă căței din adăpostul nostru, schimbăm sfaturi, idei și experiențe și ne bucurăm împreună de fiecare adopție responsabilă. Alături de noi au fost prezenți voluntarii din clubul Leo Suceava Bucovina, mulți prieteni ai adăpostului, împreună cu întreaga noastră echipă”, au transmis cei de la Adăpostul Public Suceava.
Aceștia au completat că Primăria Municipiului Suceava va susține și va începe campanii de sterilizare gratuită pentru câinii cu stăpân, dar și pentru pisici. „Scopul nostru este prevenirea abandonului, stoparea înmulțirii necontrolate a animalelor și reducerea numărului de câini fără stăpân de pe străzile orașului. Cea mai eficientă soluție pentru aceste probleme rămâne prevenția și sterilizarea în masă”, au mai spus reprezentanții Adăpostului Public Suceava.






