Săptămâna Pătimirilor (Sfânta și Marea Vineri) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Săptămâna Pătimirilor prezintă evenimentele care au avut loc atât în Ierusalim, cât și în ținuturile din preajma acestuia, îmbinate cu ultimele pilde, îndemnuri și cuvântări ale Mântuitorului Iisus Hristos, care ne încredințează de dumnezeirea Sa. La Denia Sfintei și Marii Vineri, numită și Denia celor douăsprezece Evanghelii, se face pomenirea judecării Mântuitorului, a condamnării Lui la moarte prin răstignire, a pătimirilor Sale înfricoșătoare, dar și a mărturisirii și pocăinței tâlharului răstignit în dreapta Sa.
Iubiți cititori și cititoare,
Vineri, 14 Nissan (7 aprilie), anul 30 d. Hr., dis-de-dimineață, Sanhedrinul (tribunalul) iudaic s-a întrunit (Matei 27, 1; Marcu 15, 1; Luca 22, 66). Iisus a stat noaptea de joi spre vineri închis într-o temniță. Fusese condamnat încă din seara precedentă. Însă, pentru a pune în aplicare sentința, Sanhedrinul mai avea nevoie doar de acordul autorităților romane. Între timp, Iuda, conștientizând greșeala comisă, s-a spânzurat (Matei 27, 3-5).
Iisus a fost adus înaintea lui Pilat, procuratorul roman al Iudeii, spre a fi judecat (Matei 27, 2; Luca 23, 1). Judecata preliminară a lui Iisus a avut loc în pretoriu (Ioan 18, 28). Cercetătorii oscilează între două ipoteze privind localizarea lui: grecescul lithostratos („pardosit cu pietre”) indică fortăreața Antonia, însă aramaicul gabbata („loc înalt”) desemnează mai degrabă palatul lui Irod de pe Muntele Sion.
Întrucât în acea seară urma să aibă loc prima cină pascală, iudeii s-au ferit să intre în pretoriu, „ca să nu se spurce, ci să mănânce Paștile” (Ioan 18, 28). Astfel, primul interogatoriu al lui Pilat s-a desfășurat în lipsa acuzatorilor (Matei 27, 11; Ioan 18, 29). Ei nu au ezitat însă să lanseze împotriva lui Iisus trei acuzații de ordin politic (Luca 23, 2), destul de grave, cărora Pilat nu le-a dat curs (Matei 27, 12-14). Înseși răspunsurile lui Iisus au venit să confirme nevinovăția Lui, numai că, din păcate, nu L-au scutit de primele lovituri. Din acest motiv, Pilat a decis să Îl trimită la Irod Antipa, mai ales că Iisus se afla în jurisdicția lui (Luca 23, 7).
Întâlnirea cu Irod este relatată doar de Sfântul Evanghelist Luca. Avalanșei de întrebări venite din partea lui Irod, Iisus i-a răspuns printr-o tăcere demnă (Luca 23, 9); demnitate pe care Irod a încercat să o acopere cu haina batjocurii și a rușinii (Luca 23, 11). Trimis de la Anna la Caiafa, de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, Iisus a străbătut pentru a patra oară străduțele Ierusalimului, sub loviturile și injuriile celor ce căutau să-L omoare, pentru ca, în cele din urmă, să Se prezinte din nou înaintea lui Pilat.
Negăsind nicio vină, Pilat era decis să Îl elibereze; singura pedeapsă rezonabilă era aplicarea a 40 de lovituri cu biciul (Luca 23, 16). Căutând un pretext, Pilat a încercat să recurgă la vechiul obicei iudaic de a elibera un condamnat cu prilejul Paștilor (Matei 27, 15; Marcu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39). Speranța sa de a-L scăpa pe Iisus – conform și dorinței soției sale (Matei 27, 19) – s-a năruit însă în momentul în care poporul a fost pus să aleagă între Iisus și Baraba (Matei 27, 17; Marcu 15, 7; Luca 23, 18; Ioan 18, 40). Ultimul era un vestit răufăcător, pe care mulțimea l-a ales ascultând de îndemnul arhiereilor și bătrânilor, după cum au surprins Sfinții Evangheliști Matei (27, 20) și Marcu (15, 11).
Și tot poporul, la îndemnul aceleiași minorități întărâtate, a decis să Îl condamne pe Iisus la cea mai josnică pedeapsă – răstignirea (Matei 27, 23; Marcu 15, 13; Luca 23, 21; Ioan 19, 6). Deși Iisus era irevocabil condamnat la moarte, Pilat a menținut și hotărârea de a-L biciui, pedeapsă pusă în aplicare fără întârziere de soldații romani (Matei 27, 26; Marcu 15, 15; Ioan 19, 1). Mai mult, ei nu au pierdut ocazia de a-L batjocori pe Iisus, nedorind să ignore ocazia de a-L umili pe Cel ce cu îndrăzneală, credeau ei, se autointitulase împărat al lui Israel (Matei 27, 27-30, 37; Marcu 15, 16-20; Ioan 19, 2-3).
Pilat, mișcat de violența maltratărilor și de suferința lui Iisus, a făcut o nouă încercare de a-L elibera (Luca 23, 22; Ioan 19, 15). Gestul de a-L arăta mulțimii, rostind acel dureros „Ecce Homo!” (Ioan 19, 5), nu a primit răspunsul scontat, căci, subliniază evanghelistul, îngrijorați de ezitarea mulțimii „arhiereii și slujitorii au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” (Ioan 19, 6). Trebuia neapărat să moară după legea lor (Matei 26, 66; Ioan 19, 7), chiar dacă inițial procesul luase o turnură politică (Ioan 19, 12). Dincolo de planurile lor, Iisus trebuia să pătimească (Ioan 18, 31-32). Mesajul era limpede din partea Fiului lui Dumnezeu: „Nimeni nu ar putea face ceva împotriva Fiului lui Dumnezeu, fără îngăduința lui Dumnezeu – Tatăl”.
Șantajul care avea în centru prietenia Cezarului cu poporul lui Israel l-a determinat pe Pilat să cedeze (Ioan 19, 13). Încredințându-L pe Iisus poporului, acesta nu a ezitat să ia asupra Sa vărsarea sângelui Său nevinovat (Matei 27, 25). Peste doar 40 de ani, când Ierusalimul a fost distrus din temelii, poporul lui Dumnezeu și-a primit pedeapsa. De fapt, este împlinirea profeției lui Iisus, care Îl arată a fi Mesia cel așteptat, pentru că atunci s-a desființat și Sanhedrinul din Ierusalim; acesta va funcționa în altă parte, adică în exil sau în diaspora.
Batjocorit din nou, încoronat cu o cunună de spini, îmbrăcat cu hlamidă, Iisus a fost silit, în cele din urmă, să-Și ia Crucea și să Se îndrepte spre Golgota, locul stabilit pentru răstignire (Matei 27, 27-35; Marcu 15, 16-24; Luca 23, 26, 33; Ioan 19, 17-18). De atunci și până astăzi, drumul parcurs de Iisus se numește Drumul Crucii, fiind presărat cu cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții: prima oprire: interogatoriul și condamnarea la moarte; a doua oprire: arcada Ecce Homo, unde Iisus a luat Crucea; a treia oprire: prima cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a patra oprire: întâlnirea dintre Iisus și Preasfânta Fecioară; a cincea oprire: întâlnirea cu Simon din Cirene; a șasea oprire: întâlnirea dintre Iisus și Veronica; a șaptea oprire: Drumul Crucii întretăiat de Cardo Maximus; a opta oprire: a doua cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a noua oprire: a treia cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a zecea oprire: dezbrăcarea lui Iisus de hainele Sale; a unsprezecea oprire: pironirea pe Cruce; a douăsprezecea oprire: răstignirea și moartea pentru mântuirea lumii. Unii exegeți vorbesc despre a treisprezecea oprire: coborârea de pe Cruce și, respectiv, a paisprezecea oprire: mormântul și locul Învierii lui Hristos.
Așadar, ajungând la locul numit „al Căpățânii”, Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale, împărțite ulterior între ostași, și a fost răstignit între tâlhari (Matei 27, 35; Marcu 15, 24; Luca 23, 34; Ioan 19, 23-24). Deși Evangheliile nu amintesc nimic despre pironirea în cuie, – răstigniții fiind legați cu sfori de brațul transversal al crucii și murind din cauza epuizării și asfixierii –, Hristos este reprezentat cu mâinile și picioarele străpunse de cuie; acest aspect este întărit de profeții, dar și de argumentele aduse de Iisus lui Toma după Învierea Sa (Ioan 20, 25, 27).
Răstignit fiind cu trupul, Iisus a crucificat – la rândul Său – păcatul în trup, pentru a readuce persoana umană la starea numită îndeobște „primordială”, adică starea pe care a avut-o omul în Rai înainte de căderea în păcatul neascultării. Ridicat pe cruce pe la ceasul al treilea (Marcu 15, 25), Iisus a pătimit astfel șase ore; în acest răstimp, a rostit cele șapte cuvinte – reconstituite după cele patru Sfinte Evanghelii – și a primit ocara tâlharului de-a stânga, precum și pocăința celui de-a dreapta (Matei 27, 44; Luca 23, 39-42). De asemenea, în acest timp Iisus a fost adăpat cu oțet (Matei 27, 34, 48), această procedură fiind menită să îi prelungească suferința celui răstignit, iar mulțimea care asista, îngrozită, a constatat că s-a înnoptat în miezul zilei, cerul întunecându-se (Matei 27, 45; Marcu 15, 33; Luca 23, 44).
În ceasul al nouălea Și-a încredințat sufletul Tatălui Său (Matei 27, 46, 50; Marcu 15, 34; Luca 23, 44, 46), înfățișându-Se înaintea Lui drept jertfă curată și neprihănită. Era începutul Legământului celui Nou, subliniat de ruperea catapetesmei și de cutremurarea pământului (Matei 27, 51; Marcu 15, 38; Luca 23, 45).
Pogorându-Se la iad cu sufletul, Iisus a eliberat sufletele drepților. Coasta Sa, străpunsă de suliță, s-a făcut izvor al vieții veșnice. Văzând minunatele semne, dumnezeirea Sa a fost recunoscută de cei ce îi păzeau pe răstigniți, în frunte cu sutașul Corneliu, după cum ne relatează Sfinții Evangheliști (Matei 27, 54; Marcu 15, 39; Luca 23, 47), dar și Sfânta Tradiție.
Lăsându-se seara, trupul Său a fost luat de Iosif din Arimateea care, ajutat de femeile mironosițe și de Nicodim, în urma unui ritual sumar de înmormântare, L-a așezat într-un mormânt nou, pregătit pentru sine (Matei 27, 60; Marcu 15, 43-47; Luca 23, 50-55; Ioan 19, 38-41). Aici, boldul morții nu a putut nicidecum atinge trupul lui Iisus – Fiul lui Dumnezeu întrupat, căci fiind unit cu dumnezeirea, a devenit nestricăcios, înviind.
RUGĂCIUNEA ZILEI DE VINERI
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorule, Cel ce Pătimirile cele înfricoșătoare și Crucea cea de viață făcătoare și îngroparea cea cu trupul ai primit pentru păcatele mele, mă rog Ție să mă învrednicești să pot răbda mulțimea pătimirilor, pentru credința în Tine, precum Tu ai răbdat scuipări, bătăi, loviri, Cruce și moarte, pentru mântuirea mea.
Întărește-mă, Doamne, ca de astăzi înainte să port și să mărturisesc Crucea de viață făcătoare, care este puterea lui Dumnezeu, și sădește în inima mea întristarea pentru moartea Ta, ca să o simt și să o trăiesc, precum au simțit-o Fecioara Maria, Maica Ta, ori ucenicii și femeile purtătoare de mir ce stăteau în ziua răstignirii Tale sub Crucea Ta.
Luminează-mi simțirile cele sufletești și deschide ochii inimii și minții mele, ca să înțeleg Jertfa și Învierea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsuflețite, când s-au mișcat la Răstignirea Ta, și mai ales cum s-a încredințat de dumnezeirea Ta tâlharul cel credincios, pe care l-ai așezat primul în Rai.
Dăruiește-mi, Doamne, și mie, tâlharului celui rău, mântuirea, precum atunci ai dat-o aceluia, și-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Pătimiri, și văzându-mă cu bună întoarcere și căință mă așază în Împărăția Ta, ca Cel ce-mi ești Dumnezeu Ziditor și Mântuitor. Amin.
(Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților)