La mai bine de un an după ce a scăpat de individul care a obligat-o să se prostitueze pentru el, o adolescentă în vârstă de 15 ani s-a întors să facă sex cu necunoscuți, șantajată de proxenet că, în caz contrar, iubitul ei va afla ce făcea ea .la vârsta la care abia și-a scos buletinul.
Șocanta poveste este dezvăluită de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava în cazul lui Dorel Silviu Bîrgăuan (42 de ani), individul arestat preventiv joi după-amiază, sub acuzația că livra prostituate, o parte dintre ele minore, în hoteluri și moteluri de pe raza municipiului Suceava și a unor localități limitrofe, precum și că a vândut o tânără unui proxenet italian contra sumei de 2.500 de euro, planul fiind acelea ca victima să ajungă prostituată în Peninsulă.
Îndrăgostită de proxenetul ei
Audiată de procurorii DIICOT, victima, Elena B., a povestit că l-a cunoscut pe Bîrgăuan, alias „Doru”, la începutul anului 2009, într-un bar din apropierea gării Burdujeni, printr-o cunoștință comună.
Minora, pe atunci în vârstă de 14 ani, fugise de acasă, după ce s-a certat cu mama sa.
Recunoaște că l-a plăcut atunci pe Bîrgăuan și l-a mințit că are 17 ani. Acesta i-a propus să locuiască câteva zile în garsoniera lui din Burdujeni, până are de gând să se întoarcă acasă, într-o comună de lângă Fălticeni.
Adolescenta mărturisește că în seara în care a ajuns în garsoniera lui Bîrgăuan a întreținut relații sexuale de bunăvoie cu acesta, povestind că noul ei prieten „se purta frumos cu mine”.
Sex cu necunoscuți, pentru a-și plăti chiria
Toate bune și frumoase până în ziua următoare. „Și-a schimbat brusc comportamentul, în sensul că a început să mă jignească și să-mi vorbească urât și, pe un ton agresiv, mi-a spus că în schimbul chiriei va trebui să practic prostituția în folosul său, respectiv să întrețin relații sexuale contra cost cu diferiți bărbați pe care îi căuta el pe raza municipiului Suceava”, a susținut tânăra în fața procurorilor anchetatori.
Elena povestește că a refuzat și a început să plângă, însă proxenetul a amenințat-o că dacă nu se prostituează de bunăvoie o va face forțat.
A început apoi să o lovească cu palmele peste cap, să o înjure și să o amenințe.
100 de lei, câștigul după primul client din prostituție
Elena a acceptat în cele din urmă, explică procurorii DIICOT, să facă sex cu necunoscuții pe care îi racola Bîrgăuan.
După prima partidă de sex, care a avut loc în hotelul de lângă Gara Burdujeni, a primit 100 de lei de la Bîrgăuan și promisiunea că va câștiga bani frumoși din toată această afacere.
„Nu l-am întrebat pe Bîrgăuan cât lua de la clienți pentru mine, pentru că îmi era frică să nu mă bată și nici pe clienți nu i-am întrebat cât îi dădeau acestuia pentru că îmi era frică să nu-i spună și să mă bată”, a mai declarat prostituata minoră.
Minora a povestit că avea în medie trei clienți pe zi: „De fiecare dată, numitul Bîrgăuan Dorel-Silviu discuta și negocia cu bărbații găsiți prețul, durata și locul unde urma să întrețin relații sexuale cu aceștia”.
La clienți era dusă de fiecare dată cu anumiți șoferi de taxi, iar din banii primiți de la proxenet își cumpăra haine, mâncare și țigări.
A rezistat circa o lună de zile, după care a fugit din garsoniera lui Bîrgăuan și a ajuns din nou acasă, fără a povesti nimănui prin ce a trecut.
„M-a amenințat că îi va spune iubitului meu că sunt prostituată și că am «produs» bani pentru el”
Câteva luni mai târziu, minora și-a făcut un prieten, un tânăr în vârstă de 26 de ani din municipiul Suceava. Au început să aibă o relație și după alte câteva luni s-a mutat împreună cu tânărul respectiv. S-a întors în cartierul Burdujeni, unde acesta avea o locuință.
Aproape un an de zile a stat liniștită, însă în toamna anului 2010 a fost sunată pe telefonul mobil de către fostul ei proxenet.
„Mi-a cerut să merg cu el, deoarece are un bărbat care vrea să întrețină relații sexuale contra cost. L-am refuzat, moment în care m-a amenințat că dacă nu vreau să fac acest lucru, îi va spune iubitului meu că sunt prostituată și că am «produs» bani pentru el, în sensul că am întreținut relații sexuale cu clienți contra cost”, povestește Elena, mărturisind că de rușine și de frică de a se afla totul a acceptat și a ajuns din nou într-o cameră de hotel, în zona Gării Burdujeni, unde a întreținut relații sexuale cu un necunoscut.
Când s-a întors la locuința iubitului ei, i-a spus că a fost plecată până la sora ei.
Salvată de iubit din camera de hotel
A urmat apoi un al doilea telefon, același șantaj.
Avea să afle că de această dată era vorba de doi clienți, fiind adusă încă o prostituată.
Au mers tot la hotelul de lângă gară, ea intrând într-o cameră cu unul dintre cei doi clienți.
„Bărbatul care mă însoțea era în stare de ebrietate și mi-a solicitat să-i fac sex oral, însă l-am refuzat și am început să mă cert cu el că nu fac acest lucru,
spunându-i de altfel că sunt la menstruație”, își amintește adolescenta.
Văzând că nu poate scăpa de clientul chitit să facă sex oral, l-a sunat pe telefonul mobil pe prietenul ei, cerându-i să vină la hotel și să o salveze.
Tot atunci, mărturisește minora, iubitul ei a aflat toată povestea.