Pe față

Șantaj marca „Obiectiv de Suceava”



– Romulus Nicolae vede negru în fața ochilor după ce „Monitorul de Suceava” le-a prezentat sucevenilor adevărată fața a acestuia
– Ura viscerală a lui Romulus Nicolae față de ziarul nostru este explicată și prin aceea că patronul „Obiectivului” a încercat cumpere, fără succes, marca „Monitorul”
– Scopul lui era întoarcerea vremurilor în care spunea: „Tăticu, eu fac legea în județ!”
Liderul dezinformărilor sucevene, „Obiectiv de Suceava”, a publicat sâmbătă un articol intitulat „PSD-ul, adevăratul stăpân al Monitorului”, articol care, de fapt, este un șantaj ordinar, în stilul caracteristic al celor de la anumita publicație. În articolul respectiv se precizează că marca „Monitorul de Suceava” este deținută de Fundația Culturală „Victoria” Suceava, ai cărei membri „sunt șapte societăți comerciale, cu nume grele în peisajul economic al județului – Cominco Bucovina SA Frasin, administrator Gheorghe Gemănaru, SC Dorna Lactate SA Vatra Dornei, administrator Stelian Chiforescu, SC General Construct – administrator Viorel Nuțu, SC Bermas SA Suceava, director Constantin Gătej, SC Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc – director Mihai Vranău, SC INTERPRESS Suceava, reprezentată de Tiberiu Avram”. Perfect adevărat. Dar niciodată nu a reprezentat un secret faptul că marca „Monitorul” este a fundației amintite. Fundația „Victoria” a achiziționat marca „Monitorul de Suceava” în 2002, de la proprietarul de atunci, Mihai Iacob. Ce nu prea se știe este faptul că unul dintre cei care au vrut să cumpere marca „Monitorul de Suceava” a fost chiar Romulus Nicolae. Cu un an înainte, în 2001, Romulus Nicolae a lăsat baltă „Monitorul de Suceava” și a înființat „Obiectiv”. A dus apoi o campanie virulentă, al cărei scop era dispariția de pe piață a „Monitorului”. Nu i-a reușit. Când a văzut că „Monitorul” rezistă iar Mihai Iacob scoate marca la vânzare, Romulus Nicolae a încercat, fără succes, achiziționarea mărcii „Monitorul de Suceava”. Scopul? S-ar fi întors iar vremurile în care spunea: „Tăticu, eu fac legea în județ!”.
– Relația dintre „Fundația” Victoria și Interpress, una strict comercială
Fundația „Victoria” a achiziționat în cele din urmă marca „Monitorul de Suceava”, spre disperarea lui Romulus Nicolae. Între Fundația „Victoria” și SC INTERPRESS SRL, editorul „Monitorului de Suceava” există o relație strict comercială, de franciză. Repet, o relație comercială, nu de subordonare. Dacă luați colecțiile „Monitorului” și „Obiectivului” de până în 2004, veți vedea că cel mai mare pupincurist al PSD – ului în perioada amintită a fost ziarul patronat de Romulus Nicolae. Și nicidecum „Monitorul”, despre care liderul dezinformărilor sucevene a spus mereu că este al PSD – ului. E adevărat că, după 2004, „Obiectiv” a devenit cel mai mare pupincurist al actualei puteri și cel mai mare dușman al PSD –ului. După următoarele alegeri generale, „Obiectiv” va fi, vă garantez, susținătorul celor care vor fi atunci la guvernare, indiferent de numele lor. Acesta le e stilul.
Articolul „PSD-ul, adevăratul stăpân al Monitorului” se încheie în următorul mod: „Obiectiv își va face o datorie de onoare din a prezenta, cu detalii extrem de picante modul cum unii dintre cei enumerați mai sus (n.r. – membrii Fundației Victoria) au făcut bani grei pe spinarea statului, la umbra PSD-ului, folosindu-se de funcțiile deținute în acest partid”. Trecem peste faptul că asocierea cuvântului „onoare” cu numele ziarului „Obiectiv” aduce un afront limbii române și vă vom explica de ce articolul din „Obiectiv” este un șantaj. În ultimele luni, pentru prima dată li s-a arătat sucevenilor, grație „Monitorului”, adevărata fața a lui Romulus Nicolae. Bineînțeles că Romulus Nicolae vede acum negru în fața ochilor. În septembrie, când am scris despre neregulile de la firma „Oportun”, patronată de Romulus Nicolae, acesta a contactat, după al doilea articol, o mulțime de apropiați ai Interpress, rugându-i să intervină pe lângă noi pentru a nu-l mai da la ziar. Nu am mai scris, nu din cauza intervențiilor, ci pentru că planul era atunci să scriem două articole și două am scris. Acum, Romulus Nicolae repetă aceeași schemă. A atenționat în ziar că va scrie despre afacerile membrilor fundației, sperând ca aceștia să sune conducerea ziarului, pentru a-i cere să nu se mai ia de liderul dezinformărilor sucevene. Nu a sunat nimeni și nici nu va suna. Pentru că, repetăm, între fundație și editorul „Monitorului” este o relație strict comercială, termen pe care Romulus Nicolae și supușii lui nu prea îl pot înțelege. Cei în cauză știu de ce…
– Gazetuța „Obiectiv” vrea să prostească cititorii cu povești pentru copii
Un alt articol din „Obiectiv” de sâmbătă este intitulat „Patronii de carton ai Monitorului se folosesc de un slujbaș corupt de la Finanțe ca să întârzie executarea silită”. Liderul dezinformărilor sucevene își confirmă și de această dată renumele. Am explicat că, în urma unui control, Direcția de Finanțe ne-a imputat suma de 3,04 miliarde de lei, sumă din care, tot Finanțele spun, se deduc circa 400 de milioane, reprezentând impozite deja achitate, deci ar mai rămâne vreo 2,6 miliarde de lei. La fel ca aproape toate ziarele din țară, „Monitorul” și-a plătit redactorii și cu „drepturi de autor”. Conform legii, beneficiază de aceste drepturi de autor cei care scriu reportaje, editoriale, comentarii (cuvinte de care cei de la liderul dezinformărilor sucevene nu au auzit sau le-au uitat). Direcția de Finanțe spune că e ilegal să aplicăm această formulă a drepturilor de autor, pentru redactori. Avocații noștri spun că e legal. Am contestat deja rezultatele acestui control, ne vom judeca și vom vedea cine are dreptate. Dacă vom pierde procesul, vom plăti, nici o problemă. SC INTERPRESS SRL a contestat, cum spuneam, rezultatele controlului la Direcția de Finanțe. Nu am primit nici până azi un răspuns, deși a trecut cu mult termenul legal de 30 de zile. Nu am primit nici o somație de plată. Prin urmare, la mintea cocoșului, atâta timp cât, în relația cu Finanțele, ultima adresă este contestația noastră la controlul lor, ce să plătim? Nu avem nici un răspuns care să spună că rămâne aceeași sumă, că e o sumă mai mare sau mai mică. Iar în lumea afacerilor, când plătești ceva, o faci în baza unei facturi, unei chitanțe, unei dispoziții de plată etc. Nu după ureche.
În privința slujbașului de la Finanțe, „Obiectiv” știe mai bine dacă e corupt sau nu. Din punctul nostru de vedere e incompetent, deoarece nu s-a prezentat cu somația la sediul firmei dar le-a spus șefilor că a făcut-o. Că a venit și nu am vrut noi să semnăm, sunt povești de adormit copiii.
Nu o să credeți, dar există, însă, și o afirmație adevărată în „Obiectiv”: „nu este posibil ca un funcționar public să fie la dispoziția unor patronași de gazetă”. Perfect adevărat. Și, cât de curând, vom prezenta niște cazuri în care funcționari publici sunt la dispoziția patronașului gazetuței care și-a câștigat renumele de liderul dezinformărilor sucevene.



Recomandări

Cumpărăturile la Iulius Mall Suceava, din TEDi, Reserved și New Yorker, pot să vă aducă un premiu de 1.000 de euro

Cumpărăturile la Iulius Mall Suceava, din TEDi, Reserved și New Yorker, pot să vă aducă un premiu de 1.000 de euro
Cumpărăturile la Iulius Mall Suceava, din TEDi, Reserved și New Yorker, pot să vă aducă un premiu de 1.000 de euro

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Frumoasa bucovineancă Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”

25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”
25 de costume tradiționale, marca „Port Străbun”, au ajuns la școala gimnazială din Trifești. Suceveanca Mihaela Florea a înființat aici Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”