Pe față

Șantaj în coaliția PSD-PD-L



PSD Suceava vrea ca până la 1 septembrie să aibă toți oamenii puși pe funcțiile negociate cu PD-L și declară că, în caz contrar, va solicita miniștrilor PSD să schimbe directorii PD-L din instituțiile pe care le au în subordine.
Secretarul executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Corneliu Popovici, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că primele vizate sunt Spitalul de Urgență, Casa Asigurărilor de Sănătate și Inspectoratul Școlar Suceava, care la vârf sunt conduse de PSD și la Suceava au directori PD-L sau susținuți de democrat-liberali.
„La Suceava am avut un protocol prin care PSD îi reveneau niște funcții. Nu toate posturile negociate au fost ocupate cu oameni ai PSD și de aceea spun că, dacă până la 1 septembrie acest lucru nu se va întâmpla și nu-și vor retrage oamenii din posturile respective, atunci suntem dispuși să facem demersurile necesare pe lângă miniștrii noștri și, la instituțiile descentralizate din județ care sunt subordonate ministerelor noastre, să numim oamenii noștri. Vom ține cont de faptul că sunt instituții care dau anumite rateuri în momentul de față – Spitalul de Urgență, unde chiar deputatul PD-L Ioan Bălan spune că lucrurile acolo nu funcționează cum trebuie, Casa de Asigurări de Sănătate, unde medicii se plâng că nu au tot ce le trebuie și sunt ceva probleme acolo, și IȘJ”, a declarat Corneliu Popovici.
Același punct de vedere a fost susținut și de președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care a precizat că a discutat problema și miercuri, la întrunirea conducerii județene a coaliței și că a stabilit împreună cu partenerii de la PD-L să clarifice lucrurile într-un timp scurt.
Dacă nu primește Clubul Sportiv, ARR și Garda Financiară, PSD amenință că ia spitalul, Casa de Sănătate și IȘJ
Potrivit lui Mîrza, PSD Suceava nu și-a instalat încă oamenii la Clubul Sportiv Municipal, pe o funcție de director adjunct, la Garda Financiară – director coordonator, ARR, CFR Călători și Secția Drumuri Naționale.
„În circa două săptămâni vrem ca lucrurile să fie clarificate și vom interveni și noi acolo unde lucrurile sunt nerezolvate pentru ei, la miniștrii noștri”, a arătat Mîrza.
În ceea ce privește colaborarea, Popovici a apreciat că, în ultima perioadă, PD-L „în fiecare zi încearcă pe orice cale iritarea PSD”, cu scopul de a arăta populației că social-democrații sunt cei care provoacă scandal sau chiar pentru a-i determina să se retragă de la guvernare.
„Nu se va întâmpla acest lucru, România are nevoie și de PSD la guvernare”, a afirmat Popovici. Totodată, el a ținut să precizeze că acuzele aduse miniștrilor PSD de parlamentarii PD-L de Suceava nu sunt fondate și a prezentat sumele alocate județului Suceava de Ministerul Administrației și Internelor, condus de Dan Nica: pentru termoficare, 8,3 milioane lei; pentru lucrări de investiții de reabilitare a sistemelor centralizate de alimentare cu apă și energie termică, 9,1 milioane, dintr-un total la nivel național de 43,4 milioane pe țară(20 la sută); 774.000 lei, adică 10 la sută din suma totală pentru extinderea rețelelor electrice la Calafindești, Verești Hîrtop, Ilișești, Ciprian Porumbescu, Moldovița, Vatra Moldoviței și Grămești; din fondul de rezervă bugetară pentru echilibrarea bugetelor locale- 15,8 milioane lei pentru 93 de localități; pentru învățământ- 2,57 milioane lei; pentru culte, 280.000 lei (Catedrala din Suceava și biserica Filadelfia).
„Îi rog pe colegii noștri ca atunci când ies în presă și afirmă că miniștrii noștri nu-și fac datoria să se gândească la faptul că aceste sume sunt primite prin Ministerul Finanțelor și acesta este cel care taie și rupe din punct de vedere bugetar”, a mai spus Corneliu Popovici.



Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”
Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Petru Negrea de Ziua Constituției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”
Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”