Șanse între zero și minus două

După neverosimila calificare a Stelei, rodul muncii neobosite a unui arbitru (de fapt a întregii brigăzi) care a reușit să facă din Nicoliță ceea ce el însuși nu mai spera să ajungă vreodată, adică fotbalist, am așteptat cu firească emoție tragerea la sorți a grupelor Champions’ League. Nu cred că vreun cunoscător cât de vag al sportului românesc și-ar fi putut imagina vreodată, și cu atât mai puțin în anii din urmă, că vom ajunge ziua în care printre cele 32 de echipe de top continental vor fi și două echipe românești. Experiența de-a dreptul tragică din anii trecuți ne demonstrează că și una singură e prea mult pentru un fotbal a cărui principală caracteristică este nu tehnica, nu tactica, ci corupția. Ajunși aici, trebuie să revenim puțin la meciul de miercuri seară, când ne-am convins că nu e nevoie să fluieri bine sau foarte bine de zeci sau sute de ori, ci poți să fluieri foarte prost doar o singură dată, beneficiul fiind același, dacă nu cumva chiar mult mai mare. Nu știu și nici nu mă interesează cât este baremul pentru arbitrat în Liga Campionilor, dar sunt convins că o bună cotă parte din ceea ce câștigă (adică Becali) din această calificare, se duce către centralul meciului cu Galatasaray, care cred că se poate retrage liniștit din arbitraj. A fost dovada că nu doar arbitrii români sunt lipsiți de scrupule, ci că se poate fluiera la comandă la orice nivel. Cum spuneam, tragerea la sorți pe care am așteptat-o trepidând toată ziua de joi, a adus echipelor noastre cam ceea ce li se cuvenea. Adică lui Becali și Stelei trei adversari de la care dacă ciupim măcar un punct din cele 18 teoretice, înseamnă că ne-am depășit și speranțele și condiția de panarame ale fotbalului european. Dacă printre dumneavoastră se află cineva care crede că Steaua poate obține mai mult, atunci îl rog să privească în urmă cu un an, sau cu doi, și să vadă clasamentul final al grupei din ediția respectivă. Presupun că obiectivul declarat al patronului, al antrenorului și al fotbaliștilor este clasarea pe locul trei și accesul în Cupa UEFA de primăvară. Sigur că ne-ar bucura o asemenea performanță, dar îl rog pe eventualul hiperoptimist să ne indice echipa care s-ar putea clasa pe locul patru, după Steaua cea de pe trei. În ceea ce o privește pe CFR Cluj, teoretic lucrurile stau mai bine. Numai că CFR nu mai este nici măcar leul din propria ogradă, evoluția ei din această toamnă făcându-mă să cred că este mai degrabă candidată la locul cinci din patru participante, chiar dacă celelalte nume, exceptând Chelsea, nu sunt de speriat. Concluzia ar fi că oricât de mult vrem noi și oricât de mult și-ar dori și ei, fotbaliștii, să ne ofere și altceva, eu cred că nu vom avea parte decât de două mari dezamăgiri. Ne-am bucurat când am aflat că vom avea două participante în Champion’s League, dar de fapt de prin noiembrie vom mai avea cu două mai puțin, adică zero, adică exact nivelul la care se află fotbalul românesc în ansamblu, prin comparație cu fotbalul din țările cu care ne vom întâlni în cele două grupe.