Greva generală declanșată, luni, în spitale, de Federația SANITAS, a fost suspendată, ieri, temporar. Președintele filialei județene Suceava a SANITAS, Romică Balan, a informat, printr-un comunicat de presă, că la nivelul conducerii centrale s-a decis suspendarea, după ce majoritatea deputaților ”s-au angajat ferm” să voteze amendamentele propuse de sindicat la OUG nr. 20/2016, dar și pentru că ieri dimineață Departamentul pentru Situații de Urgență a declanșat cod roșu de intervenție în caz de cutremur, o vastă operațiune de simulare a unui seism cu magnitudinea de peste 7 grade pe scara Richter la București și Iași. Obiectivele sunt testarea conceptului de intervenție după incendiul de la Colectiv și timpii de răspuns în cazul unei situații de urgență; pe lângă inspectoratele pentru situații de urgență, unitățile de poliție și jandarmerie, au fost implicate toate unitățile medico-sanitare din țară.
De asemenea, SANITAS explică suspendarea acțiunilor de protest și prin aceea că ”unitățile sanitare publice de stat suferă și așa de o lipsă acută de personal care afectează în primul rând viteza de reacție și promptitudinea cu care pacienții noștri pot fi tratați”.
De altfel, la nivelul spitalelor din județul Suceava decizia de reluare a lucrului a fost luată încă de luni seara. Liderul județean, Romică Balan, ne-a declarat că, în urma consultării liderilor din spitale, comitetul de grevă județean a decis ca protestul să se manifeste în continuare prin purtarea de banderole și reducerea activității doar în sectorul administrativ și în secțiile cu pacienți preponderent cronici, dar fără părăsirea secțiilor și fără a se organiza pichete de grevă. Hotărârea a fost unanim aprobată de liderii SANITAS suceveni și a fost luată când la nivel central încă se purtau negocieri cu factorii de decizie legislativă.