Reacție

Sandu Capră: „PSD și PD-L nu se interesează de educația elevilor români”

Deputatul Mihai Sandu Capră: „Senatorii PSD și PD-L au votat împotriva viitorului copiilor noștri”

Deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că PD-L și PSD pun interesele politice mai presus de interesele elevilor din liceele și școlile profesionale din România. Sandu Capră a făcut referire la votul negativ dat de senatorii PSD și PD-L în momentul în care a fost supusă aprobării o ordonanță de urgență a Guvernului PNL privind dotarea cu calculatoare a liceelor și școlilor profesionale.
„Prin această inițiativă, PNL a dovedit că este interesat de educația copiilor și de îmbunătățirea sistemului educațional. În Senat, PNL a votat pentru viitorul copiilor noștri. Asta în timp ce senatorii PSD și PD-L au votat împotriva acestui viitor”, a declarat Mihai Sandu Capră, care va candida pentru un mandat de senator în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei.
Parlamentarul sucevean a precizat că PSD și PD-L „se întrec” în depunerea de moțiuni împotriva ministrului Educației, Cristian Adomniței, însă, în același timp blochează, „din interese politice înguste”, inițiativa Guvernului de a da calculatoare elevilor din România.
„PSD și PD-L nu se interesează de educația elevilor români. În orice stat civilizat, accesul la calculator, la internet, la informație nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Iar fiecare părinte ar trebui să-i întrebe pe parlamentarii PSD și PD-L care se vor năpusti în curând să le ceară votul, de ce vor să răpească șansa copiilor noștri la educație”, a declarat deputatul PNL de Suceava.
Mihai Sandu Capră a reamintit de un alt proiect al Guvernului, derulat în anii anteriori, prin care elevii au primit un ajutor financiar de 200 de Euro, în vederea stimulării achiziționării de calculatoare. El a arătat că de acest sprijin financiar au beneficiat 38.466 de tineri.

Recomandări

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

De la utilizatori la creatori – Educația digitală în prim-plan la Liteni, în centrul Cercului Pedagogic al profesorilor de Informatică și TIC