Tenis de câmp

Sâmbătă și duminică s-au disputat alte 24 de meciuri din Cupa Monitorul



După mai multe zile în care ploile au încurcat întrecerile Cupei Monitorul la tenis, sâmbătă și duminică vremea a permis disputarea a 24 de jocuri pe terenurile din ambele baze sportive, Unirea și IRE. La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul va dura până la sfârșitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon. Rezultate
Duminică, 29 mai

Horațiu Neacșu – Cristi Chihaia Principală, Grupa A Baza UNIREA 6 – 3, 7 – 5
Costel Chelariu – Misu Pop Elita, + 40, Grupa A Baza UNIREA 6 – 3, 6 – 0 abandon
Cătălin Botezat – Vasile Siretean Principală, Grupa L Baza UNIREA 6 – 4, 1 – 6, 2 – 6
Alex Huțu – Valentin Baciuc Principală, Grupa H Baza UNIREA 6 – 2, 6 – 2
Stelică Airinei – Sorin Maciuc Principală, Grupa L Baza UNIREA 6 – 2, 6 – 1
Bogdan Apetroaie – Traian Rizac Secundară, Grupa H Baza UNIREA 5 – 7, 6 – 4, 1 – 6
Ionuț Epureanu – Cristi Dușa Secundară, Grupa F Baza UNIREA 6 – 2, 6 – 2
Nicolae Iliuț – Costel Avram Elită, +40, Grupa B Baza UNIREA 4 – 6, 6 – 3, 4 – 6
Vasile Maxim – Bogdan Apostol Principală, Grupa G Baza UNIREA anulat
Doru Bădăluță – Eduard Bandi Principală, Grupa J Baza UNIREA 6-7, 7-5, 5-7
Alex Moldovan – Ionuț Rădășanu Secundară, Grupa G Baza IRE 6 – 7, 6 – 7
Marius Burdujoc – Laurențiu Gahniuc Secundară, Grupa D Baza IRE 5 – 7, 5 – 7
Dorin Mihăilă – Gabriel Toderașcu Elită, +40, Grupa C Baza IRE 6 – 3, 5 – 7 întrerupt după 2h și 40 min
Cătălin Săcrieru – Gheorghe Rusu Secundară, Grupa G Baza IRE 6 – 4, 0 – 6, 2 – 6
Narcis Polocoșer – Doru Iacob Principală, Grupa E Baza IRE 6 – 0, 6 – 0

Meciurile programate luni, 30 mai

Luni 30 MAI, Ora 08.00 Razvan Guzu – Sorin Maciuc Principală, Grupa L Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 08.00 Adi Baciuc – Florin Fotciuc Secundară, Grupa C Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 10.00 Vali Gherasim – Ștefan Dumitrescu Secundară, Grupa C Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 12.00 Mihai Cioată – Andu Vornicu Principală, Grupa C Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 14.00 C. Constantinovici – Eduard Bandi Principală, Grupa J Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 16.00 Vasile Rusu – Adi Vacariu Principală, Grupa C Baza UNIREA
Luni 30 MAI, Ora 07.00 Marius Busuioc – Sebi Gheorghe Secundară, Grupa F Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 07.00 Adi Pârgaru – Ciprian Costan Secundară, Grupa E Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 08.00 Aurel Toma – Cristian Boberschi Secundară, Grupa G Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 10.00 Tiberiu Serdenciuc – Tiberiu Tîrnovan Principală, Grupa D Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 10.00 C-tin Semaca – Vasile Vrînceanu Veterani, Grupa D Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 10.00 Ion Bedicov – Ioan Ceucă Veterani, Grupa A Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 12.00 Mihai Grămaticu – Iluță Cocriș Veterani, Grupa D Baza IRE
Luni 30 MAI, Ora 14.00 Codruț Popescu – Tudor Hojbotă Secundară, Grupa D Baza IRE


Recomandări