Sâmbăta neagră

Nu e vorba de pariuri, că aici e de la sine înțeles că nu mai există de mult decât zile negre, ci despre lanțul de evenimente sportive care efectiv m-au distrus psihic, întrucât absolut toți cei cu care țineam eu au pierdut (sau, în cazul Real-ului, n-au câștigat, ceea ce înseamnă același lucru), asta ca să nu mai spun că și cei care doream eu să piardă – ați ghicit, Barcelona! – au câștigat, ba au mai făcut și spectacol. Cronologic, prima întâmplare nefericită s-a derulat în campionatul de bambilici, unde Dinamo a câștigat pe deplin nemeritat meciul cu Sportul, cu 1-0, fapt cu atât mai uluitor cu cât la Dinamo printre titulari s-a aflat și Moți. A venit apoi, într-un crescendo aproape natural, povestea lui Hagi: Galatasaray a condus cu 1-0 și mi-am zis că a venit în sfârșit momentul spargerii ghinionului. Era un meci banal, în deplasare, contra unei echipe fără pretenții. Mă așteptam ca sfertul și ceva de echipă adus din România să dea în continuare recital: Zapata să apere tot, Culio să creeze ocazii, iar Stancu să le finalizeze. În loc de asta, ce văzui? Zapata a luat fix 3, dar a mai „creat” încă vreo două, nefinalizate de ăia, Stancu se întâlnea cu mingea doar pentru a o „umple de sânge” (căutați în argoul fotbalistic dacă nu cunoașteți expresia), iar Culio a terminat chiar plin de sânge, fără ghilimele, cârpit în vestiar de Barros, șucărit că ăsta nu-i pasase la o fază de gol. Mi-am căutat consolarea în handbal. La 13-7 pentru Constanța, în deplasare, la Sarajevo, până să mă bucur pe deplin, ai noștri au luat 4 în 2 minute, astfel că la pauză era doar 13-11. De aici până la 14-13 pentru ăia n-am mai fost decât un pas. Făcut. Finalul n-a fost apoteotic, ci apocaliptic: am ratat și 7 metri, și două contraatacuri, ăia au înscris având 2 (doi!!) jucători eliminați, ce mai, în materie de handbal cretin ne-am surclasat pe noi înșine. Nu-i nimic, zic, las’ că-l bate măcar Federer pe Djokovici (tot neam de ex-iugoslavi, ca ăia de la Sarajevo) și-mi trece amarul. Aiurea: sârbălăul mi l-a desfigurat, cu 6-3, 6-3! Urma, firește, înfrângerea Barcelonei, la Mallorca. În loc de 3-0, cât speram eu, a fost 0-3, Și ce dacă? Batem și noi (Real, adică) la La Coruna, cu 4-0. Cam atât ar fi trebuit să fie: 2 bare (Ramos și Ronaldo) plus cele două ratări ale unui bivol numit Benzema (pe linia porții, cu mingea la picior, se împleticește și o pierde, iar la ultima fază a meciului, singur cu portarul, dă efectiv cu stângu-n dreptu’!) fac exact 4 goluri. N-am avut așa o sâmbătă de când mă știu. Mă încurajez spunându-mi că anul acesta lăsăm sâmbetele Barcelonei, că pe noi ne interesează numai zilele de marți și miercuri.