Anunț religios

Sâmbătă este hram la Biserica din curtea Spitalului Vechi Suceava

Biserica Spitalului Județean sărbătorește pe 9 noiembrie hramul de Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Biserica Spitalului Județean din Suceava, aflată în curtea Spitalului Vechi, sărbătorește sâmbătă, 9 noiembrie, hramul de Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. Celelalte două hramuri ale bisericii sunt de Sfântul Ierarh Nicolae și Izvorul Tămăduirii Maicii Domnului.
Astăzi, 8 noiembrie, de la ora 17:00, va avea loc Slujba de Priveghere, iar în ziua prăznuirii Sfântului Nectarie, începând cu ora 7:00, un sobor de preoți și diaconi va săvârși slujbele Utreniei, Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, Aghesmei Mici și Sfintei Liturghii. După Sfânta Liturghie, în jurul orei 12:30, în curtea spitalului sucevean va avea loc procesiunea cu racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și a celorlalți sfinți din lăcașul de cult. Până duminică seară, în Biserica de la Spitalul Vechi se află și Icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Nicolae, adusă de la Mănăstirea Neamț.

În Biserica de la Spitalul Vechi se află și Icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Nicolae, adusă de la Mănăstirea Neamț

Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean Suceava sărbătorește sâmbătă hramul de Sfântul Ierarh Nectarie
Biserica Spitalului Județean sărbătorește pe 9 noiembrie hramul de Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina
Biserica Spitalului Județean sărbătorește pe 9 noiembrie hramul de Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Recomandări

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava