Etapa zonală a Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat ce se s-a desfășurat luni și marți la Suceava, în parcarea Iulius Mall, a fost câștigată de pompierii suceveni, care au reușit să se impună în fața echipajelor reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ale județelor (ISU) Iași, Botoșani, Vaslui, Neamț și Bacău.
Din partea fiecărui județ au fost câte două echipaje participante, unul pentru proba de descarcerare din autovehicule, celălalt pentru proba de acordarea primului ajutor calificat.
În total 12 echipaje, din care primele trei la fiecare probă au mers mai departe.
Printre acestea și echipajele ISU Suceava.
Specialiști SMURD din centrele de formare ale ISU Iași, București și Mureș au monitorizat îndeaproape intervențiile echipajelor concurente la cele două probe.
„A doua zi, după efectuarea probelor descrise în scenariile trimise în plicuri sigilate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, mult mai complexe și mai dificile decât în ziua anterioară, clasamentul final a fost următorul: la proba «Descarcerarea din vehicule», Locul III – Neamț, Locul II – Vaslui și Locul I -. Suceava. La proba «Acordarea primului ajutor calificat», Locul III – Neamț, Locul II – Iași și Locul I – Suceava”, a transmis, ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul major Alin Găleată.
Ambele echipaje ale ISU Suceava s-au calificat la etapa națională care va avea loc la Târgu-Mureș, în luna septembrie a acestui an.