Salvator: Prima echipă a ajuns la locul accidentului cu mâinile în buzunar. Medicul Radu Zamfir a spus: «Nu așa se procedează»



Gheorghe Trif, localnicul ajuns primul la locul accidentului aviatic, spune că prima echipă de intervenție cu care s-a întâlnit după găsirea răniților nu avea niciun fel de dotare, nici măcar o trusă de prim-ajutor, iar reacția medicului Radu Zamfir a fost: „Nu așa se procedează!”, informează Mediafax.Trif a povestit că a ajuns la locul accidentului împreună cu doi consăteni, Gheorghe Giurgiu și Argentin Toader, ca urmare a îndrumărilor primite de la șeful de post din comuna Albac, județul Alba, care avea coordonatele locului unde se afla epava. Odată ajunși la victime, cei trei localnici au anunțat că i-au găsit și, după aproximativ jumătate de oră sau chiar mai mult, timp în care nimeni altcineva nu a ajuns la ei, au urmat îndrumările doctorului Zamfir, împreună cu care au început să coboare spre poalele muntelui, ducând-o pe brațe pe studenta aflată în stare de inconștiență. El a spus că prima echipă de salvatori cu care s-au întâlnit, care probabil era de la Salvamont, venise fără niciun fel de echipament de prim ajutor: „Salvamont a venit cu mâinile în buzunar. Nu aveau targă, aveau doar casca pe cap. Când a văzut domnul doctor Zamfir, a spus – e citat – «Eu sunt medic, domnișoară, sunt doctorul Zamfir. Nu așa se procedează!»”, a relatat Trif. Gheorghe Trif a spus că ulterior s-au întâlnit cu alți localnici care au preluat-o pe fată, iar el și ceilalți doi consăteni s-au întors la celelalte victime pentru a le transporta. Cei trei au improvizat o targă din crengi și o pătură pentru a-l transporta pe copilot, care avea picioarele rupte.Trif a mai spus că echipe de salvare dotate cu echipament necesar pentru astfel de situații se aflau la poalele muntelui, la o distanță de câțiva kilometri.Gheorghe Trif are 40 de ani și este din comuna Horea, județul Alba, el spunând că în momentul în care a ajuns la locul accidentului răniții „aveau dureri extraordinare, erau disperați, complet înghețați și în stare de șoc”.Gheorghe Trif, localnic în vârstă de 40 de ani din comuna Horea, județul Alba, unul dintre primii oameni care au ajuns, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munții Apuseni, spune că a trăit experiența vieții sale în momentul prăbușirii aparatului de zbor.



Recomandări

Medicul Radu Zamfir, rănit în accidentul aviatic din Apuseni, naș la nunta fiicei unui moț salvator

Ministrul Sănătății l-a felicitat la spital pe medicul Radu Zamfir pentru tot ce a făcut pentru a-i ajuta pe cei răniți în accidentul aviatic din Apuseni

Fostul șef al IGSU: Structurile și-au făcut datoria. Așa cum „iarna nu-i ca vara”, la munte nu e ca la câmpie

Localnicul salvator: Sunt țăran, nu lucrător silvic cum zice Guvernul. Nu m-a întrebat nicio autoritate

Trupul neînsuflețit al pilotului Adrian Iovan, ridicat de la Serviciul de Medicină Legală de către fiica acestuia