Mircea Petrescu, unul din salvamontiștii din Ștei ajunși la grupurile de localnici care au găsit supraviețuitorii accidentului aviatic, povestește că o parte dintre aceștia au rămas, după evacuarea răniților, lângă epavă, pentru a păzi trupul pilotului pentru a nu fi sfâșiat de animalele sălbatice, informează Mediafax.Mircea Petrescu, unul dintre cei cinci salvatori montani din Ștei, care activează în Salvamont Bihor și care au participat la operațiunile de găsire a victimelor accidentului aviatic produs în Munții Apuseni, a povestit, marți, corespondentului MEDIAFAX, cum au decurs acțiunile de căutare.”Am fost alarmați, nu știu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineață, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ștei și ne-am întâlnit cu ceilalți doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (sat la limita dintre județele Bihor și Alba – n.r.) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din județul Alba și comuna Poiana Horii din județul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiștii și pompierii ne-am împărțit în trei grupuri. Pentru că niște localnici au zis că au văzut un avion mic și care mergea jos deasupra Vârfului Petreasa, pe care îl cunoșteam, eu am mers acolo cu câțiva localnici, cu trei colegi salvamontiști și cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărășoaia și ultimul spre Poiana Horii”, a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.Potrivit acestuia, grupul care se îndrepta spre Vârful Petreasa a ajuns într-un loc numit Dealul Cochii, unde s-a întâlnit cu un alt grup de salvamontiști, din Mărgău (județul Cluj).