Vicepreședintele Federației Sindicatelor TESA din Sănătate, Ioan Butariu, a spus, ieri, că, în lipsa precizărilor MS, salariile personalului auxiliar au fost calculate în ianuarie după același algoritm din decembrie 2009, și nu după Legea salarizării unitare, pentru a evita bulversarea angajaților.
Reprezentanții Federației Sindicatelor TESA din Sănătate au reclamat, ieri, într-o conferință de presă, probleme în aplicarea noii legislații salariale în spitale și faptul că Ministerul Sănătății (MS) nu a făcut precizările necesare în acest sens, deși sindicaliștii au cerut acest lucru într-o scrisoare trimisă la începutul lunii decembrie 2009.
În acest context, vicepreședintele federației sindicale a declarat că salariile din luna ianuarie pentru personalul auxiliar nu au fost calculate în baza Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci după același algoritm din decembrie 2009.
„Salariile au fost acordate după algoritmul din decembrie, pentru că altfel am fi avut bulversări la nivelul angajaților. Am calculat pe vechea grilă pentru că ne-a fost teamă să nu bulversăm sistemul sanitar. Noi nu am știut cum e mai bine și de aceea așteptăm precizări de la Ministerul Sănătății, pentru că nu știm cum îi vom plăti în februarie”, a declarat Ioan Butariu.
El a adăugat că sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul de abordare de către Ministerul Sănătății a problemelor specifice sectorului sanitar din legea salarizării unitare și nu înțeleg prevederile din actul normativ privind acordarea sporurilor.
Reprezentanții Federației Sindicatelor TESA din Sănătate au mai reclamat faptul că trebuie făcută reîncadrarea unor funcții pentru care nu există criterii și au semnalat absența unor funcții, precum cea de garderobier, din structura de funcții a Legii 330.
Reprezentanții Ministerului Muncii declarau, în 18 februarie, că acordarea salariilor în baza vechii legislații este imposibilă, pentru că odată cu aplicarea Legii 330/2009 au fost abrogate vechile prevederi legale și toată lumea este obligată să aplice noile reglementări, în caz contrar ei fiind în ilegalitate.
În ce privește modul de calcul al salariilor din sistemul bugetar, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a postat pe site un compendiu de soluții posibile la întrebările formulate în legătură cu aplicarea Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Federația „Solidaritatea Sanitară” a recomandat tuturor salariaților din sectorul sanitar nemultumiți de salariul primit în ianuarie să depună contestații față de modul în care acesta le-a fost recalculat, iar dacă nu primesc un răspuns favorabil de la unitățile unde lucrează, să sesizeze instanța.
Majoritatea bugetarilor au luat mai puțini bani în ianuarie, comparativ cu octombrie, când nu fuseseră eliminate nici sporuri și nu exista nici concediul forțat, iar de la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare, veniturile le-au fost diminuate și cu 50 la sută.
Lideri sindicali din ambulanță susțin că sunt câteva județe în care personalul a primit cu 8-10 la sută mai puțin în ianuarie față de octombrie, acest lucru însemnând o diminuare de maximum 150 de lei la venituri și că este vorba de o eroare care trebuie corectată.
Potrivit liderilor sindicali, cei mai afectați de diminuarea veniturilor sunt cei cu salarii mici, în cazul acestora scăzând și cu 50 la sută în luna ianuarie, comparativ cu octombrie.
Chiar dacă există exemple concrete de diminuări ale veniturilor, reprezentanții Ministerului Muncii neagă acest lucru, admițând totuși că este posibil ca ordonatorii de credite să fi interpretat greșit legea, dar aceste greșeli vor fi reparate.