Medicii de familie care vor munci în centrele de permanență vor fi mai bine plătiți. Ministerul Sănătății (MS) a dispus majorarea tarifelor pentru doctorii care vor efectua gărzi în centrele de permanență, unități care vor fi deschise începând de luna viitoare. Astfel, în loc de 10 lei pe oră, cât era stipulat până în prezent, medicii de familie vor primi un tarif de 12,8 lei pe oră, indiferent de gradul profesional. De asemenea, în baza unor ultime reglementări, doctorii care acceptă să organizeze centre de permanență în cabinetele lor vor primi, în plus, încă 6,4 lei pe oră.
Până la apariția noilor reguli cu privire la desfășurarea activității medicilor de familie în centrele de permanență, doctorii anunțaseră că nu sunt de acord să lucreze în astfel de unități, iar unul dintre motivele invocate a fost tariful mult prea mic în comparație cu munca prestată. Rămâne de văzut dacă, în condițiile noilor prevederi, medicii de familie vor accepta să facă gărzi în viitoarele centre de permanență.
Medicii de familie suceveni se declară mulțumiți de sumele cu care vor fi remunerați
La Suceava, medicii de familie spun că sunt mulțumiți de sumele cu care vor fi remunerați pentru activitatea din centrele de permanență și se arată de acord și cu celelalte modificări operate de ministerul de resort, care vor intra în vigoare de la 1 iunie.
„Este cea mai bună variantă de până acum, mai ales că s-a renunțat la obligativitatea de a lucra în centrele de permanență. Tariful nostru pe oră va fi satisfăcător și sunt convinsă că mulți medici de familie vor dori să muncească în aceste unități. Cu atât mai mult cu cât, din câte am auzit, de dotarea centrului de permanență se va ocupa Serviciul de Ambulanță și Ministerul Sănătății, în timp ce asistenta va fi plătită, și asta cu certitudine, de Direcția de Sănătate Publică. Mai mult, nici gărzile nu vor mai fi atât de dese, în condițiile în care ultimele prevederi spun că un centru de permanență poate fi înființat de către un grup de șapte medici, față de cinci medici, cât era stipulat înainte. Și asta, pentru a nu încărca programul doctorilor care acceptă să facă gărzi în centrele de permanență”, a declarat dr. Irina Badrajan.
Șapte centre de permanență vor fi înființate în județ, de luna viitoare
În județul Suceava nu funcționează în acest moment nici un centru de permanență, dar de la 1 iunie aceste unități vor fi repuse pe picioare. În trecut, centre de permanență au fost deschise în zece localități, printre care Vicovu de Sus, Cajvana, Marginea, Vama, Breaza, Zvoriștea, Broșteni, Dolhasca și Dorna Arini. Ele au dispărut definitiv în 2008, deoarece doctorii s-au plâns că nu sunt plătiți și au refuzat să mai facă gărzi. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Suceava, de luna viitoare, centre de permanență vor fi fi înființate la Burdujeni-Suceava, Solca, Vicovu de Sus, Zvoriștea, Broșteni, Dolhasca și Breaza.
De menționat că plata asistenților medicali se va calcula în funcție de salariul negociat, indiferent dacă aceștia se află în contract cu casele de asigurări de sănătate sau sunt angajați numai în serviciul de gardă. Tariful pentru aceștia nu trebuie să fie însă mai mic de 8 lei pe oră.
Potrivit autorităților, reînființarea centrelor de permanență are ca scop degrevarea serviciilor de ambulanță și de urgență ale spitalelor în weekend, când medicii de familie nu lucrează.