După ce a igienizat interiorul imobilului, văruind holurile și birourile, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, este mai decis ca niciodată să păstreze curățenia în incintă și să nu mai lase pe nimeni să–și aprindă țigara oriunde. El a hotărât să reglementeze problema fumatului la locul de muncă și a dispus amenajarea unui spațiu separat pentru pauzele de țigară.
Directorul DSP a arătat că după ce fumoarul va fi gata, le va pune angajaților în vedere să renunțe la dăunătorul viciu atunci când se află în încăperile în care-și desfășoară activitatea sau pe holuri.
El a avertizat că locul special amenajat va fi supravegheat cu camere video, iar salariații prinși că nu au respectat regulile vor fi sancționați.
„Fumoarul va fi amplasat la parter, iar camerele video existente în holul de la intrarea în instituție vor fi îndreptate înspre el. Îi cunosc pe fumătorii înrăiți și dacă nu am să-i văd acolo de câteva ori pe zi am să știu că își aprind țigara în birouri și am să fiu mai vigilent. Nu le interzic să fumeze, ci le cer să o facă într-un loc special amenajat, așa cum este civilizat și legal”, a spus Lăzăreanu.
Camerele de luat vederi din DSP au fost introduse la dispoziția fostului director, dr. Alexandru Paziuc, cu scopul de a monitoriza persoanele care intră și ies din instituție.





