Investiție

Sală de sport modernă și pentru Școala nr. 9 din Obcini

Cartierul sucevean Obcini va beneficia în cele din urmă de o sală de sport modernă, ce va fi construită în locul celor două terenuri de sport ale Școlii nr. 9 “Ion Creangă”.
Inițial, Compania Națională de Investiții a refuzat locația respectivă, considerată a fi mai mică decât standardele minime acceptate, însă, în urma insistențelor municipalității sucevene, un angajat al CNI a venit la Suceava, pentru a evalua situația și pentru a găsi soluții tehnice de rezolvare a problemei spațiului.
Drept urmare, primarul Ion Lungu a declarat ieri că s-au găsit soluțiile necesare și că acest mare cartier al Sucevei, care nu are nici o sală de sport, va beneficia de una asemeni celei care se construiește acum în Burdujeni, la Șc. nr. 11.
Valoarea unei asemenea investiții se ridică la câteva milioane de euro, toate sumele necesare urmând să fie alocate de Compania Națională de Investiții, municipalității sucevene revenindu-i obligativitatea asigurării utilităților.

Recomandări

Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi au dat examenul într-o sală de sport

Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi dau examenul într-o sală de sport
Simulare în condiții improprii la Rădăuți. Aproape 300 de elevi dau examenul într-o sală de sport

Școala „Regina Elisabeta” Rădăuți a inaugurat sala de sport modernizată cu sprijinul companiei EGGER

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale