Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenției de presă MEDIAFAX, că tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău va semna, luni, un contract valabil două sezoane cu gruparea giuleșteană.
„Ioan Ovidiu Sabău semnează luni pe doi ani”, a spus Copos fără a oferi alte detalii.
Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău declarase, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că în proporție de 99 la sută este noul antrenor principal al echipei Rapid. Antrenorul, care a petrecut aproximativ două săptămâni în Brazilia împreună cu secundul Marian Rada pentru a căuta fotbaliști, a declarat că deține o listă de jucători pe care i-ar dori, dar decizia finală în ceea ce privește transferul acestora o va lua împreună cu acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos.
Joi dimineață, la baza sportivă Pro Rapid, a avut loc un prim antrenament al echipei. La ședința de pregătire au participat 22 de jucători, 10 dintre aceștia fiind de la echipa a doua a clubului. Vineri este programată reunirea echipei, când sunt așteptați și restul fotbaliștilor, inclusiv cei străini.
În vârstă de 44 de ani, Ioan Ovidiu Sabău va prelua postul de antrenor principal al formației giuleștene lăsat liber de Răzvan Lucescu, tehnician care a semnat un contract cu echipa Al Jaish din Qatar. Sabău a condus în cariera sa de antrenor formațiile Univeristatea Cluj, Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, FC Timișoara și FCM Târgu Mureș.