Acum vreo câteva zile, după sfertul de finală al Simonei, fiindcă întârziasem cu trimiterea articolului tocmai fiindcă nu putusem scrie până nu l-am văzut terminat, o persoană importantă din redacție m-a sunat la telefon ca să mă întrebe ce se întâmplă. I-am spus că deja scriam la el, și că va fi gata în vreo 10 – 15 minute. O.K., a zis el, da’ sper că nu scrii despre Simona, că de câte ori scrii tu despre ea, ia bătaie! L-am liniștit, spunându-i că subiectul era Naționala și meciul acesteia cu Finlanda. Ia să vedem cum a continuat chestia. Articolul respectiv l-ați citit aici, alaltăieri, zi în care eu am fost plecat până la Câmpina, cu ceva treabă. Drumul l-am făcut cu trenul și cu maxi taxi-ul, am ajuns acolo fix la prânz, am străbătut mulți kilometri pe jos prin caniculă, având de ajuns în mai multe locuri aflate la distanțe destul de mari, dar totodată prea mici pentru a fi nevoie de taxi. După 5 ore și ceva aveam tren înapoi, din Ploiești Sud, unde m-a dus un prieten cu mașina, ceea ce mi-a adus un câștig de câteva minute față de varianta cu microbuzul și apoi cu un taxi de-a lungul Ploieștiului. La ce mi-a folosit câștigul de timp? Simplu: la a vedea, fix în minutele de dinaintea sosirii trenului, game-ul ăla halucinant, de la 4-4 la 5-4, din setul al doilea al meciului Halep – Muguruza, pe care l-am prins în barul din gară, unde intrasem să-mi cumpăr apă minerală. Trebuie să spun și că dacă mai dura mult, aveam de ales între a pierde trenul ori a pleca fără apă, deoarece toți cei 7 bărbați aflați înăuntru, inclusiv barmanul, m-ar fi omorât, cred, dacă deschideam gura! Ajunsă Simona la 5 – 4, am putut comanda apă și am alergat la linia 4, unde trenul dădea să oprească. Vreau să spun că după fiecare game eram sunat din 3 locuri (două din Suceava și unul din Fălticeni), că la 2 – 4 am avut un moment de teamă, dar după ce am văzut integral game-ul despre care vorbesc, cel de 5 – 4, mi-a fost clar că Simona este în vârful absolut al carierei sale și că de data asta, sunt absolut sigur, nimeni și nimic nu ar putea-o opri din drumul către primul turneu de grand șlam. Din nou se vede un progres clar în joc, iar între ea și toate celelalte pare a se crea o distanță din ce în ce mai mare. Presupunând că colegul meu de la ziar știe ce spune, considerați că n-am scris nimic nici azi despre Simona!