Să rămânem cu secolul nostru

Să-ntâmplă uneori ca unii dintre noi, sătui de asprimile vremurilor de azi, să ofteze, cătând cu privirea spre trecut:
– Eh, de ce n-om fi avut norocul să ne naștem în secolii de dinainte? Atunci era viață, nu ca acum, când aerul abia respiră din cauza poluărilor de tot felul. Ehhh!
Scuzați, dar în veacurile precedente, poluarea era mai dihai, pornind în cel mai pur sens fizic de la om. Vorbim azi de dușul matinal ca de cafeaua de dimineață, dar uităm că, pe la 1900, chiar și baia lunară era un lux, igiena zilnică reducându-se la spălarea feței și a mâinilor. Cât despre toaleta gurii, aceasta consta în rașchetarea limbii cu un fel de lamă de argint, care după utilizare se ștergea de o bucată de cârpă. Același rând de haine groase era purtat și iarna și vara, încât nu-i greu de imaginat ce duhori se strângeau pe la revoluțiile și războaiele de care secolul al XIX-lea era plin!
Absolut firesc, pe la 1870, un călător străin nota despre frumoasele noastre femei că puneau mare preț pe modă, nu și pe igienă, evitând cu eleganță să afirme despre ele că puțeau de-a dreptul.
Așa că, luați-o ca o mare rugăminte, bateți-vă peste gură când regretați că n-ați prins veacurile anterioare! Gândiți-vă la praful de-atunci, la păduchi, la absența geamurilor termopan! Socotiți în cât timp ați fi parcurs cu trăsura sau pe călare o distanță de o sută de kilometri, ce atât de banală ne pare astăzi.
Iar când vedeți o femeie superbă pe stradă, reflectați la cât de păroasă ar fi fost ea cu două sute de ani în urmă, când un cuvânt prețios precum „epilarea” ar fi fost de negăsit în vocabularul neamului nostru.