Timpul schimbă florile câmpului, spunea cândva Nicolae Iorga, dar nu și aurul din adâncuri. Privind la dealurile cosite și atent pieptănate, la căpițele fânețelor frumos orânduite, care stau cuminți, trimițând trecătorilor miresme învăluite în tainice arome, cu adevărat observăm că luna lui Gustar își face simțită prezența, cu sau fără învoirea noastră, prevestind sfârșitul unui anotimp, pe care cu toții l-am dorit să ne fie rodnic și aducător de bucurii. Pentru mulți însă, august reprezintă luna concediilor, excursiilor, bucuriilor pricinuite de reîntâlniri. Mulți frați români, plecați prin depărtate zări după o bucată de pâine mai bună, dar de multe ori amestecată de amar, se reîntorc acasă, pentru un răgaz petrecut în familie. Prin urmare, mulți văd în ultima lună a verii un fericit moment de odihnă, reevaluare. Dar august debutează odată cu o perioadă duhovnicească specială, închinată Născătoarei de Dumnezeu. Este vorba de Postul Adormirii Maicii Domnului, rânduit de Biserică înainte de cinstita sa mutare către cereștile locașuri tocmai pentru a ne arăta în modul cel mai intens posibil dragostea și recunoștința față de ceea ce ne este tuturor o mamă iubitoare și mult ajutătoare, care, întru Adormirea Sa, nu ne-a părăsit.
Din păcate, se constată o „nepotrivire“ de evenimente. Se întreabă unii: de ce s-a pus sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului chiar atunci când mulți primesc concediu, când, plecând în călătorii, nu le este ușor să postească? Eu mi-aș arăta o altă nedumerire: de ce toată lumea primește concediu chiar în perioada postului dinaintea „Sfintei Mării mari“? Fără a contesta dreptul tuturor la concediu de odihnă, o vacanță binemeritată, totuși trebuie să nu uităm că astfel de împrejurări nu ne degrevează de datoriile către suflet, putând fi buni creștini nu doar acasă ori la serviciu, ci și într-o excursie, în concediu, la mare, la munte, ori aflați pe vapor, în avion, plecați prin îndepărtatele cotloane ale lumii. Oriunde am fi, în orice perioadă a anului ne-am afla, trebuie să rămânem fideli credinței noastre dreptmăritoare. Optând pentru alimentația specifică postului, arătăm că perioada concediului nu înseamnă îmbuibare, înstrăinare și uitare de Dumnezeu.
De ce am posti acum? Pentru că înaintea tuturor sfinților, prieteni ai lui Hristos și mai presus de îngeri, se află Preacurata Fecioară Maria; pentru că ea este darul cel mai de preț făcut lui Dumnezeu de către umanitate, însă și darul prin care El ne răsplătește pentru ofranda ce I-am dăruit. Cum să nu ne arătăm recunoștința pentru Împărăteasa cerurilor, de vreme ce fiecare dintre noi am trăit experiențe de neuitat legate de întâlnirea cu Maica Domnului încă din pruncie, când, în primele imagini și reprezentări ale divinului, era și ea. Dacă am rememora clipele învăluite în fumul dulcilor amintiri din anii copilăriei, cu siguranță ne-ar reține atenția un amănunt din casa bunicilor sau a părinților: o icoană mare și frumos învelită în ștergar cusut cu migală și drag, pentru Cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită decât serafimii. Fecioara Maria trona de sus peste odaia și toată gospodăria bunicilor și părinților, care, cu o pioșenie profundă, ne spuneau că ea vede tot ce facem, ne numără pașii când mergem la biserică, stă în genunchi și se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Din acest motiv, cele două săptămâni de ajunare erau strict ținute, fiind dovada cea mai concretă a dragostei și recunoștinței pentru ajutorul, ocrotirea Împărătesei cerului.
Carevasăzică, plecarea în concediu nu este o pricină ca să nu postim. Adesea invocăm pretexte pentru a ne justifica comoditatea, renunțând la viața autentic ortodoxă. Gândindu-ne la spusele lui Iorga, să lucrăm ca timpul să schimbe doar florile câmpului, nu și aurul credinței noastre strămoșești. De aceea, să postim cu dor și bucurie, mulțumindu-i Preasfintei Născătoare de Dumnezeu că nu încetează a ne purta în mila, iubirea și ocrotirea ei.
(arhim. Mihail DANILIUC, Ziarul Lumina)