Să nu ne clădim fericirea pe cioburile ascuțite ale păcatelor

„Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și sculându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.” (Luca 4, 22-30)
Mustrările Domnului Iisus Hristos au deranjat pe unii dintre locuitorii Nazaretului, încât aceștia, umplându-se de mânie, au hotărât să curme viața Mântuitorului. Celor de atunci le era greu să accepte că din mijlocul lor s-a ridicat un profet. Ei știau că niciodată nu a fost un proroc din Nazaret, însă uitau că Dumnezeu este Cel care trimite în lume pe vestitorii Săi. Atunci când cuvintele Domnului Hristos atrag atenția asupra vieții imorale, cei vizați strigă sus și tare că învățăturile Sale sunt demodate. Dar sunt cumva la modă păcatele, imoralitatea și viața fără Dumnezeu? Nicidecum. Unde poți ajunge în această viață fără să ai busola moralității? Când Dumnezeu ne mustră, acest lucru are menirea de a ne readuce pe calea normalității duhovnicești. Să nu ne clădim fericirea pe cioburile ascuțite ale păcatelor.
(Pr. Dumitru Păduraru)