Să ne cutremurăm fără cutremure (II)

Mântuitorul iese înviat din mormânt fără să atingă pecețile romane ale mormântului, după cum a intrat și a ieșit din pântecul Maicii Sale fără a-i strica cheile Fecioriei. Cutremurul însă atrage atenția ostașilor care-L păzeau ca pe un mort (Mt. 28, 4), dorind să le mute atenția dinafara mormântului înlăuntrul lui. De atunci, mormântul gol al lui Hristos este motivația răstignirii minții noastre în fața tainei și, totodată, întreaga lucrare a credinței noastre (I Tes. 1, 3). Nu o doctrină, nu un sistem de idei, nici anumite legi scrise într-o carte nu constituie suma de documente incontestabile ale crezului creștin, ci mormântul gol este temelia credinței noastre, semn că moartea nu are ultimul cuvânt în viață.
De asemenea, tot Scriptura Noului Testament ne amintește de nenumărate cutremure fizice care vor însoți Parusia Mântuitorului și sfârșitul lumii (Mc. 13, 8; Lc. 21, 11; Apc. 6, 12; 11, 13, 19; 16, 18). Aceste cutremure vor destabiliza temeliile pământului, vor înfricoșa mulțimile și vor clătina toate câte au oferit siguranță iluzorie oamenilor. Vor fi clipele în care întreaga materialitate a lumii se va transfigura, va fi copleșită de har (Apc. 21, 1 – 22, 5).
În consecință, cutremurul, ca manifestare fizică a planetei, are totuși la baza lui o rațiune teologică. El este, în iconomia Creatorului, vector necesar de atenționare a oamenilor către realitatea energetică a lumii și, în special, către realitatea duhovnicească a ei (Ps. 45, 6). Practic, din această perspectivă, întreaga viață creștină este un șir continuu de cutremure spirituale, provocate înlăuntrul omului cu bună știință (Ps. 76, 3) pentru ca materialitatea ființei noastre să se lase pătrunsă, îmbibată și, de ce nu, copleșită de spirit, de energiile dumnezeiești, de harul mântuitor.
Pe scurt, atunci când nu ne mai cutremurăm spiritual îngăduie Dumnezeu câte un cutremur de pământ pentru a ne reaminti de noi și de El, de sufletele noastre amorțite și, astfel, să facem măcar de frică ceea ce ar trebui să facem în mod conștient și de bunăvoie.
P.S.: Se pare că viața noastră cotidiană ar avea nevoie zilnic de cutremure de pământ, de vreme ce nimic nu ne mai mișcă să ne reamintim că suntem oameni, să credem, să nădăjduim. Și, probabil, această panică generală ne-ar vindeca…, măcar de abuzul mediatic al discuțiilor inutile purtate pe marginea cutremurelor.
(Gheorghe BUTUC, sursa: Ziarul Lumina)