Să luăm aminte – Plăcerea de a face rău este principala trăsătură a diavolului

Pe om Scriptura îl numește doar rău, dar atunci când vorbește de diavol, îl numește „cel viclean”. De ce, la urma urmei? Pentru că diavolul s-a făcut părintele răutății și, de aceea, este numit „cel viclean” prin excelență. Și s-a socotit că este de ajuns să fie numit doar cu acest adjectiv și să nu i se mai rostească și numele propriu, din pricina vicleniei sale fără seamăn, pe care, însă, n-o are din fire, ci pe care a dobândit-o mai târziu.
„Izbăvește-ne pe noi de cel viclean” (Matei 6, 13). Îl numește pe diavol „cel viclean” și ne îndeamnă să ducem neîncetat război cu el și, pe lângă aceasta, ne arată că viclenia nu este proprie după fire, de vreme ce nu este o trăsătură a firii noastre, ci urmarea alegerii pe care am făcut-o. Diavolul a fost numit viclean, tocmai din pricina marii sale răutăți și pentru că, fără ca noi să-i fi greșit vreodată și să-l fi nedreptățit, el ne războiește neîmpăcat și fără răgaz. Domnul n-a spus „…izbăvește-ne de cei vicleni…”, ci „de cel viclean”. Ne învață, astfel, să nu ne supărăm pe semenii noștri pentru ceea ce ne fac, ci să mutăm dușmănia noastră față de dânșii asupra diavolului, fiindcă el este cauza tuturor relelor.
Când Hristos spune „…Că a Ta este Împărăția…” (Matei 6, 13), ne arată că diavolul se supune lui Dumnezeu și că acest vrăjmaș al nostru, chiar și atunci când pare a ne război, o face numai cu îngăduința lui Dumnezeu. Căci și el este unul din robii Săi, chiar dacă dintre aceia care s-au răzvrătit împotriva Lui și cărora li s-a luat cinstea. Diavolul n-ar îndrăzni să atace pe nici unul dintre cei ce sunt robi împreună cu el, dacă n-ar fi luat îngăduință de sus. Dar ce spun eu pe unul din robii asemenea lui, când nici cu porcii n-ar putea să se pună, dacă nu i s-ar îngădui. Nici cu oile, nici cu vițeii, dacă n-ar fi căpătat învoire din Cer.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, traducere din neogreacă Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 12)