Să-l vedem și cu alții

Fenomenul Țucudean a atins punctul culminant: 4 goluri și pasa decisivă pentru al 5-lea este o performanță cu totul neobișnuită pentru un fotbalist român. Aș zice chiar că e încă mai neobișnuită pentru unul de la Dinamo. Titlurile din ziarele de ieri ar fi oarecum hazlii dacă n-ar fi de-a dreptul cretine, toate marșând pe ideea că Dinamo „a găsit un înlocuitor pentru Nicolae” ori că „are o nouă «Săgeată»”!!! Cei care nu sunteți „dinamoviști adevărați” probabil că nu vă amintiți, exact ca mine, vreo mare faptă de gazon și crampon a numitului Nicolae, un malac nehazos pe care cât de curând (imediat ce se va mai domoli canicula asta nebună, singura vinovată de așa achiziție) Porumboiu va regreta că l-a luat la reșapat. Cu atât mai mult cu cât te umflă râsul numai la gândul că ăsta a venit în locul lui Wesley. Să revenim însă la Țucudean. Ceea ce a făcut el alaltăieri este absolut remarcabil, iar imaginea de ansamblu este a unui fotbalist complet: viteză, plasament, dribling, șut. Încă mai mult: are un joc de cap excelent (aici ar fi de spus câteva vorbe de bine despre Dinamo: golgheterii ei adevărați, Dumitrache, Dudu Georgescu, ba chiar și Răducioiu, au înscris niște goluri absolut antologice din lovituri cu capul), ba și… ambele picioare! Chestia asta s-a văzut la golul al doilea când, scăpat singur cu portarul, Țucudean l-a driblat spre stânga (cei care au jucat fotbal adevărat știu că de regulă în situații ca asta atacantul pleacă pe partea piciorului „de bază”, cel cu care urmează să finalizeze), dar a trimis mingea în poartă cu dreptul, printr-o execuție cu exteriorul, lucru rar și acesta la fotbalistul român, de obicei rudimentar, și care lovește numai cu latul (ia uitați-vă, vă rog, la alde Rădoi ori Gardoș). Toate aceste mici, iar unele foarte mari, diferențe, fac din Țucudean un fotbalist adevărat, unicat în peisajul românesc. Are ghinionul de a juca la o echipă care n-are treabă prin Europa. Rămâne să-l vedem când o juca și contra altora decât Iași ori Bistrița. Adică la Națională. Că doar nu se poate fără el, nu?