„Să-i odihnim pe părinți prin viața noastră“
Includerea îndemnului cinstirii părinților între cele zece porunci și mai ales poziționarea ei imediat după obligațiile pe care omul trebuie să le îndeplinească față de Creator întăresc valoarea respectului față de părinți. În tradiția iudaică, cel care aducea supărare părinților se considera că L-a supărat chiar pe Cel Preaînalt. Citiți un interviu despre porunca a V-a a Decalogului oferit de diac. lect. dr. Cătălin Vatamanu, catedra Studiul Vechiului Testament, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“, Iași
Părinte diacon, care era contextul în care a dat Dumnezeu această poruncă?
Am putea vorbi, cu ușurință, despre un context general, al rostirii Decalogului, și unul particular, pentru această poruncă, cel de-al doilea decurgând din primul. Dumnezeu, în dragostea Sa proniatoare față de poporul ales, îl scoate pe acesta din Egipt, din „casa robiei“ (Deut. 5, 6), conducându-l spre pământul făgăduinței. În acest pelerinaj, mai degrabă interior, decât unul fizic, exterior, Dumnezeu face cu Israel un legământ: „Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu“ (Lev. 26, 12; Ier. 31, 1 și 33; Iez. 37, 27). Începutul Legământului nu este unul negociat. Dar continuarea lui, da: pronia și binecuvântarea divină se vor pogorî peste poporul călător în istoria acestei lumi atâta vreme cât acesta se va supune cu frică lui Dumnezeu și, implicit, poruncilor Sale. Dar pedagogia divină, dragostea Lui pentru israelitul-subiect supus istoriei este un model pentru relația dintre părinți și copil, subiect cu vocația veșniciei.
Care este învățătura poruncii?
Porunca Decalogului referitoare la respectul datorat părinților este foarte clar afirmată în Exod sau Ieșire 20,12, respectiv Deuteronom 5,16.
Respectul față de părinți apare în Vechiul Testament ca poruncă divină și de aceea formulările au de multe ori caracter legalist. Porunca din Decalog referitoare la cinstirea părinților este prima din șirul celor referitoare la raportul dintre om și semeni și urmează imediat celei respectării Sabatului (Exod 20, 12; Deut. 5, 16; Lev. 19, 3). Copilul era dator să ofere părinților săi deplinul respect, să se îngrijească de ei la vremea bătrâneților lor și, mai presus decât orice, să le facă cinste în comunitate, să fie dovada vie a respectării Legii lui Dumnezeu.
„Fiul înțelept bucură pe tatăl său, iar fiul nebun nu bagă în seamă pe mama sa“
Mai are valoare și obligativitate porunca a V-a pentru noi, cei de astăzi?
Ca orice poruncă a lui Dumnezeu, și aceasta este veșnică. Dumnezeu a sădit în structura noastră ontologică, ființială, dragostea față de cei care ne-au dat viață, încât nimeni și nimic nu pot rupe legătura naturală, dumnezeiască, dintre noi și părinți. Desigur, omul căzut are libertatea, adeseori asumată greșit, de a limita, suprima, din păcate chiar anula, dragostea pentru propriii părinți. Din fericire, sper, sentimentul nu e reciproc! Vocația noastră, mai întâi ca ființe biologice, apoi ca fii ai lui Dumnezeu este să reînnoim, ori de câte ori ne stă în putință, dragostea noastră față de părinți, reafirmând, de fiecare dată, dragostea față de Cel care ne-a creat din ei.
Ce presupune a-i cinsti pe părinți?
A le arăta totala dragoste și recunoștință. Dar pentru a nu rămâne acestea niște concepte abstracte, cinstirea de părinți înseamnă, concret, ajutor fizic în gospodărie, în cazul în care copiii pot și e necesar să facă acest lucru, spre buna stare a familiei întregi, să le dea cinste în societate și în Biserică, prin atitudine civică și fapte de virtute, să se îngrijească de sănătatea lor fizică, dar mai ales de cea spirituală, să constituie un factor de coeziune în familie spre lucrarea faptelor bune. Stimarea și ascultarea părinților erau considerate în vechime dovada deținerii înțelepciunii, după cum spune Prov. 15, 20: „Fiul înțelept bucură pe tatăl său, iar fiul nebun nu bagă în seamă pe mama sa“.
Ce datorii au copiii față de părinți astăzi? Dar părinții față de copii?
În cadrul familiei, copilul a primit întotdeauna fundamentele unei educații religioase. Această responsabilitate trebuie să rămână vie și în familia de astăzi. Mersul la biserică și rugăciunea particulară sunt și cele mai frecvente și mai accesibile activități în orice familie. Un rol important în educația religioasă familială ar trebui să îl dețină lectura religioasă (lecturarea din Sfânta Scriptură a povestirilor biblice, mai accesibilă fiind Biblia pentru copii, care conține și ilustrații), alături de discuțiile religioase cu părinții (cateheză), învățarea de cântări religioase, urmărirea emisiunilor cultural-religioase TV-radio și de educație etică. Milostenia este lecția iubirii de aproapele pe care părinții trebuie să o predea copiilor ori de câte ori au ocazia. În cazul copiilor de școală, participarea la Sfânta Liturghie, postul și pelerinajele pot stârni copilului dragostea de cele sfinte. În toate aceste deziderate, adulții trebuie să fie pentru copii modele etice.
Se vede că Dumnezeu pune accent pe fiecare dintre părinți: „tatăl tău și mama ta“ (deci nu spune „cinstește-ți părinții“). Prin aceasta vrea oare să arate și importanța mamei, având în vedere că societatea israelită era una patriarhală?
Respectul datorat mamei a fost tot timpul pe același nivel cu cel datorat tatălui. Întotdeauna a fost receptat ca firesc faptul ca mama să-și protejeze și să se îngrijească de copil. De aceea, întrebarea lansata de Isaia (49, 15) nu poate fi decât una retorică: „Va putea o femeie să-și uite sugarul și să nu aibă milă de fiul pântecelui ei?“. Promisiunea Anei, mama lui Samuel, de a-și închina fiul Domnului și respectarea acestei promisiuni arată faptul că imperativul „Fă binele!“ (I Sam. 1, 23) își găsește concretizarea într-o educație cu caracter religios și în îndeplinirea unei vocații cultice. Întotdeauna a fost receptat ca firesc faptul ca mama să-și protejeze și să se îngrijească de copil. Textul II Tim. 1, 5 ne prezintă rolul pe care femeile (mama și bunica) l-au avut în creșterea copilului Timotei: „Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care, precum s-a sălășuit întâi în bunica ta Loida și în mama ta Eunichi, tot așa, sunt încredințat, că și întru tine“. De multe ori, femeile din viața noastră au un important rol în educația moral-religioasă, iar femeile sfinte și mame de sfinți sunt modele pentru părinți, nu doar femei, ci și bărbați!
Roadele ascultării de părinți
În a doua parte a poruncii cinstirii părinților apare ceva deosebit: făgăduința binelui și a unei vieți îndelungate. Ce ne puteți spune despre aceasta? Este promisiunea pentru „pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție“ una a împărăției cerurilor?
Toate darurile divine sunt o consecință firească a împlinirii voii dumnezeiești! Viața se răsplătește cu viață. Darul devine rai.
Cine păcătuiește împotriva acestei porunci?
Aceasta este o întrebare mult prea dificilă, pentru că depinde de la familie la familie, de la caz la caz. De multe ori, din păcate, copiii „fentează“ responsabilitatea față de părinți, iar părinții se mulțumesc adeseori cu o iubire formală, încuviințând, nevoit, patimile copiilor.
Referindu-ne la poruncile divine și la cele nouă fericiri, expresii ale dragostei și purtării de grijă ale Tatălui ceresc, spuneți-ne, are această poruncă un corespondent în vreuna dintre Fericiri?
Cu anumite delimitări hermeneutice, cred că prin fiecare Fericire se exprimă principii ale dragostei și respectului față de părinți.
Avem îndemnuri din partea Părinților Bisericii în legătură cu importanța și respectarea acestei porunci?
În Sir. 3, 1-16, autoritatea părinților în familie este argumentată ca lege a lui Dumnezeu și tocmai de aceea ascultarea și supunerea copiilor echivalează pe plan spiritual cu iertarea păcatelor. Roadele ascultării de părinți sunt primirea binecuvântării, alături de mulți fii, viața lungă și împlinirea rugăciunilor. Respectul față de părinți trebuie să existe pe tot parcursul vieții, iar la bătrânețile lor, copilul trebuie să arate înțelegere față de dificultățile legate de vârstă, pentru că astfel „va fi zidită casa sa“, indiferent de numărul păcatelor. Aceasta este temelia biblică pe care teologia Sfinților Părinți și cea liturgică se fundamentează. Sfântul Chiril al Alexandriei spune că părinții au un loc special: prin părinți ne-a adus Dumnezeu în lumea aceasta. Deci față de părinți avem datorii speciale, trebuie să-i odihnim pe părinți prin viața noastră, prin felul nostru de a fi, să nu le facem supărări, să nu le facem rușine; iar dacă totuși greșim față de ei, de la Dumnezeu primim iertarea. Greșind, e posibil ca, la rândul nostru, fiind părinți, să avem necazuri prin copiii noștri. Sfântul Ioan Hrisostom îi îndeamnă pe părinți: „Lucrați, ostenind din greu, doar lucrând pentru voi; căci vă va fi mai ușoară viața dacă fiii vor fi virtuoși“.
Citate din înțelepciunea egipteană și din Scriptura Vechiului Testament care fac referire la cinstirea părinților:
„Nu fi rău cu tatăl tău în cursul vieții sale, ca să nu ajungi la moarte“; „E plăcut să-i faci bine tatălui tău, pe care să-l iubești“; „Cel ce folosește viața sa pentru mântuirea tatălui său e un om care posedă mântuirea proprie“; „Omul care alege facerea de rele și este blestemat de mama sa își nimicește sufletul său.“ (Învățătura lui Ptah-hotep, 524-527)
„Ia pe părinții tăi drept pildă; (…) iată, cuvintele lor sunt scrise de-a pururi; desfășoară sulul cuvintelor lor, citește și imită știința lor.“(Învățătura pentru regele Meri-Ka-Re)
„Domnul a înălțat pe tată peste fii și a întărit judecata mamei peste copii. Cel care cinstește pe tată se va curăți de păcat. Și ca acel care strânge comori, așa este cel care cinstește pe mama sa. Cel care cinstește pe tată se va veseli de fii și în ziua rugăciunii sale va fi auzit. Cel care mărește pe tată va avea viață lungă, și cel care se teme de Domnul cinstește pe mama sa. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său și ca stăpânitor va sluji celor care l-au născut. Cu fapta și cu cuvântul cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți vină binecuvântare de la ei. Că binecuvântarea tatălui întărește casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie. (…) Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se va împuțina mintea lui, ai îndurare și nu-l disprețui când tu ești în putere, pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi uitată și, în pofida păcatelor, se va zidi casa ta. În ziua necazului tău Își va aduce aminte Domnul de tine și, ca gheața când este senin, așa se vor topi păcatele tale. Ca un hulitor este cel care părăsește pe tată și blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa.“ (Ecclesiasticul 3, 2-16)
(Nicoleta OLARU, Ziarul Lumina)
