Dacă nu mă înșel, prima dintre echipele noastre care au susținut un meci amical este Pandurii. Evenimentul a avut loc spre sfârșitul săptămânii trecute, parcă vineri. Adversari le-au fost Nimeni. Probabil că și ăia, dacă-i întrebi cu cine au jucat, răspund la fel: cu Nimeni. Sigur e că Nimenii ăia i-au bătut pe Nimenii noștri cu 1-0. Urmează un lung, nesfârșit șir de amicale în care echipele românești, inclusiv cele naționale (atât aia de adulți, cât și cele under ceva – 21, 19, 17), se vor preface că se pregătesc pentru un nou an competițional, adică pentru circ la „intern” și pentru noi eșecuri în confruntări internaționale.
Ca întotdeauna pe vremea asta, se duce și bătălia ideologică, de principii de pregătire, între tradiționaliștii care consideră că dacă înoată prin troiene, în vârf de munte, pe pante cu înclinația de 78°, vor mânca nori când scapă la teren plat, și moderniștii care văd în lucrul cu mingea, în zone mai călduțe, cheia succeselor fulminante care se arată la orizontul Antalyei, locul preferat pentru acest tip de pregătire. Atât de multe echipe românești sunt acolo, s-ar putea porni returul.
Chestia e că n-ar avea rost: de ce să-i tulburăm la cap pe bieții turci care sunt obișnuiți chiar cu fotbal, nu cu bambilici? Pe de altă parte, ar putea fi totuși bine, în ideea că arbitrați fiind de străini, la final ierarhia ar fi cea corectă, nu ca în precedentul campionat, când campioana a fost contestată de toate celelalte 17 echipe. De neînțeles este faptul că Digi a anunțat că va transmite toate amicalele disputate de toate echipele noastre, ba a publicat și programul transmisiilor în Gazeta Sporturilor. Mi se pare o cheltuială absolut aiurea. E treaba lor însă, nu a mea. Așadar, echipele noastre au început treaba. S-au pornit. Către ce? Vom afla asta în tururile preliminare ale cupelor europene. E mult de muncit până atunci, mai ales că încă n-am ajuns chiar pe fundul prăpastiei. Asta o fi obiectivul. Și nu pare greu de atins.
