Incredibil dar adevărat

S-au îmbătat, și-au schimbat mașinile între ei, apoi au provocat un accident

Doi bărbați din comuna Zamostea au pus în scenă, fără să vrea, un adevărat scenariu de film de comedie, după ce au băut aceștia schimbându-și mașinile între ei și apoi provocând un accident.
Joi seară, agenții Secției de Poliție Rurală 13 Siret au fost sesizați că în satul Lunca, comuna Zamostea, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și un tractor. La fața locului polițiștii au găsit doi șoferi în stare avansată de ebrietate, din ancheta ulterioară rezultând o poveste halucinantă.
Poliția a constatat că cei doi localnici, Constantin B., în vârstă de 33 de ani și Maricel M., de 51 de ani, s-au întâlnit din jurul orei 16.00 la un bar din centrul comunei Zamostea, unde au consumat alcool timp de aproximativ trei ore. După ce au părăsit localul, la ora 19.00, cei doi bărbați au stabilit să-și schimbe vehiculele între ei. Astfel, Constantin B., bărbatul de 33 de ani s-a urcat la volanul tractorului agricol, în timp ce proprietarul acestuia, bărbatul de 51 de ani, a preluat autoturismul primului.
Au mers doar 500 de metri, apoi autoturismul a intrat în plugul tractorului
Conform anchetei poliției, cei doi abia au apucat să ruleze în jur de 500 de metri, după care s-au izbit unul în altul. S-a întâmplat în momentul în care șoferul tractorului, aflat în față, a oprit în dreptul unei locuințe. Partenerul de pahar care îl urma cu autoturismul nu a observat tractorul oprit, izbind violent plugul atașat acestuia. În urma impactului, tractorul a ricoșat pe sensul opus de mers, unde s-a proptit în stâlpul unui imobil. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu avarierea ambelor autovehicule.
Efectuând verificări în baza de date, polițiștii au constatat că proprietarul tractorului, cel care conducea autoturismul în momentul tamponării, nu deține permis decât pentru categoria „TR” iar valabilitatea acestuia era expirată din data de 8 mai 2011.
Testările cu etilotestul au confirmat starea avansată de ebrietate a ambilor șoferi.
În cazul lui Maricel M., a rezultat o concentrație de 1,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, în timp ce Constantin B. avea o concentrație de 1,21 miligrame per litru alcool în aerul expirat. Ambilor li s-au recoltat probe biologice care, în mod normal, vor reliefa rezultate de peste 2 la mie.
Cei doi indivizi s-au ales cu dosare penale. Maricel M., proprietarul tractorului, va fi cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis nu corespunde categoriei și care are o îmbibație de peste 0,80 grame per litru alcool în sânge.
În privința celuilalt individ, Constantin B,. se vor face cercetări pentru „încredințarea cu știință a unui autovehicul unei persoane al cărei permis nu corespunde categoriei și conducere cu o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său