S-arată capătul, nu și mântuirea

Ar mai fi o etapă, plus resturile din penultima, care se vor desfășura după ce predau eu articolul de azi, într-unul din ele jucându-se soarta ultimei retrogradate: Bistrița sau Craiova? În visele mele cele mai frumoase există mai mereu două personaje colective: Bistrița, pe care o doresc mereu retrogradată, și Dinamo, pe care nu-i nevoie să vă mai spun cum o văd, că știți deja. La Bistrița, o Craiovă căreia exclusiv din cauza tembelului de patron pare acum să-i lipsească până și ce a avut mereu – orgoliu și demnitate – va încerca supraviețuirea „în doi timpi”: victorie în deplasare, urmată de o alta acasă, contra Mediașului, misiune practic imposibilă, întrucât medieșenii visează și ei ceva, Europa League. Bașca faptul că în ultima etapă Bistrița joacă în deplasare la una deja retrogradată, Brănești. Se pare că Universitatea Craiova este și ea condamnată. Mult mai stranie, adică tipic românească, este situația la vârf: avem o campioană, Galați, care încă… nu e campioană! Titlul este încă în echilibru instabil, condiționat atât de decizia TAS, cât și de rezultatele ultimei etape. Dorinel Munteanu zice că și dacă TAS-ul decide rejucarea „… nu-i nimic, batem și la Tg. Jiu!”, ceea ce e pe deplin plauzibil, fiindcă dacă nu bați Pandurii, atunci ce aștepți de la Champions’ League? Celălalt loc, de preliminarii, din Liga Campionilor, este și el în dispută, Vasluiul având în continuare șanse, în condițiile în care Poli Timișoara joacă în ultima etapă, chiar dacă acasă, cu Dinamo. Ce a-ți zice de un egal care, coroborat cu victoria Vasluiului, ar duce-o pe Poli pe locul 3? Asta, ca să nu mai vorbim și de prezumtiva excludere a lui Poli pe motiv de inginerii financiare! E distracție mare, ca la noi: ce-ați zice să ne apuce turul preliminar, iar noi să nu știm care-i echipa noastră participantă!? Deocamdată, însă, așa cum se arată lucrurile acum, Oțelul e totuși campioană. Meciul decisiv, cu Poli, presupun că i-a mai tăiat din elanul revendicativ umflatului care s-a văzut permanent persecutat de arbitraj și care vedea Galațiul mereu favorizat. Ei bine, alaltăieri seară, echipa luiIancu a fost flagrant ajutată de fluierașul Robert Dumitru, cel care s-a făcut că nu vede o talpă grosolană și un cot în gură, ambele taxabile cu roșu, comise de timișoreni. Galațiul a câștigat greu dar indiscutabil, deși adevărul e că singura echipă de la noi care are o idee de joc, care stă în teren conform unor scheme tactice gândite de antrenor, este Poli Timișoara. E posibil ca și Galațiul să aibă un fel de tactică, în sensul unei apărări-beton și a unui gen de atac „în haită”, așa cum s-a văzut la golul victoriei, o superbă acțiune de contraatac. Cât privește Vasluiul, toată frustrarea lui Porumboiu are o singură sursă: Hizo. Fiindcă dacă în locul sculerului-matrițer ar fi avut chiar un antrenor, la ce lot are, Vasluiul trebuia să fie acum cu vreo 15 puncte în fața tuturor. Sau măcar cu vreo 3, dacă scădem cele 12 furate de arbitri. Dar când îl scoți pe Adailton în ultimele 10 minute, pentru a păstra un amărât de 1-0 pârjolind iarba, în loc să ții mingea (prin Adailton, desigur), atunci e clar că n-ai antrenor.