S-a urcat la volan fără a avea permis și cu alcoolemie de 1,36 mg/l. și și-a luat și familia în mașină

Bărbatul nu are permis de conducere valid pe teritoriul țării noastre
Bărbatul nu are permis de conducere valid pe teritoriul țării noastre

Un caz deosebit de grav, în care inconștiența unui bărbat a ajuns până acolo încât mort de beat să se urce la volan și să-i transporte în mașină pe soția și copilul său, a fost înregistrat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în comuna Moldovița.
În jurul orei 00.40, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama, aflându-se în control și supraveghere a traficului rutier prin comuna Moldovița, a făcut semnalul regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare marca Volkswagen Crafter, care se deplasa pe D.J. 176 în Moldovița, pe direcția de deplasare Moldovița spre sat Argel.
La volanul mașinii a fost identificat Vasile M., de 58 de ani, din comuna Dornești, în timp ce pe scaunul din dreapta față se afla soția acestuia, iar în compartimentul din spate se afla fiul lor.
În urma verificării în bazele de date ale poliției a rezultat faptul că Vasile M. nu posedă permis de conducere valid pe teritoriul țării noastre, iar permisul de conducere provizoriu emis în Marea Britanie nu îi conferă dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice de pe teritoriul României.
În același timp polițiștii au constatat că acesta duhnea a alcool, iar în urma testării cu aparatul etilotest a fost înregistrată o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat apoi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe de sânge.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cazul a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care nu a dispus deocamdată luarea unei măsuri restrictive.

Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți