Chiar dacă prin retragerea din campionat a Luceafărului Bucovina Suceava, grupările Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Rapid Suceava, CS Gura Humorului și Viitorul Arbore par a avea cale deschisă pentru calificarea în play-off, toate aceste formații s-au întărit serios în intersezon în perspectiva luptei pentru promovarea în eșalonul trei al fotbalului românesc. Cele mai tari transferuri le-a făcut fără îndoială Viitorul Arbore, care a reușit să aducă sub conducerea antrenorului-jucător Ovidiu Ciobanu câțiva fotbaliști foarte valoroși, ca Dumitru Gavrilescu (foto), Cristian Turliuc, Doru Gugianu sau Adrian Martinescu. Liderul clasamentului, Rarăul Câmpulung Moldovenesc, nu s-a lăsat cu mult mai prejos transferându-i pe Cătălin Stamate de la Rapid și pe Lucian Cobzariu de la Suhardul Ciocănești. Având în lot o sumedenie de jucători experimentați, Rapid Suceava s-a mulțumit să achiziționeze în această iarnă doar doi tineri talentați, pe I. Ivașcă și Tănase, asta în condițiile în care ceferiștii au pierdut în intersezon doi titulari indiscutabili, pe Stamate și Pantea, ultimul plecat la Juventus Fălticeni. CS Gura Humorului a început returul fără cel mai important fotbalist, Adrian Beldiman, care a plecat la muncă în Germania. Oficialii clubului au precizat însă că fostul echipier al Cetății se va întoarce luna viitoare în România și nu va lipsi de la play-off-ul pentru promovarea în liga a treia. Nici formațiile din coada clasamentului nu au stat cu mâinile în sân în perioada precompetițională. Astfel, lanterna roșie Avântul Todirești s-a întărit în iarnă cu Mugur Baltă, Constantin Cârlan și Neculai Grosu, fostul fotbalist al Forestei urmând a îndeplini și funcția de antrenor principal. Flacăra Roșie Udești a numit pe banca tehnică un antrenor cu nume, pe Ilie Gafencu, care nu a venit cu mâna goală, ci a adus cu el câțiva jucători cu care a lucrat în trecut la Rapid Suceava, cum ar fi Răuț, Belciug sau Prepeliță.





