A fost și finala Cupei. Favoriții mei, vasluienii, au pierdut… meciul egal, terminat cu victoria cu 0-0 a CFR-ului! Dacă ar fi să tragem o concluzie aceea ar fi că superioritatea evidentă a Vasluiului n-a avut finalitate, italianul de la cârma clujenilor reușind cam același lucru pe care îl fac mai toți italienii, adică un antijoc aducător de trofee. Mi-a părut rău de Porumboiu, căruia dacă vreți îi pot alcătui, acum, o listă cu 100 de defecte compensate în totalitate de implicarea lui totală, de felul în care trăiește de pe margine fiecare fază, fiecare meci, fiecare întâmplare de pe gazon și din afara lui. Supărările lui, dese și justificate, atât pe proprii jucători și antrenori, dar și pe arbitri, pe alți oficiali, pe nenumăratele combinații cu iz penal, au girul competenței. Și nu au aerul mârlănesc cu care chestiuni similare sunt prezentate de rătăciții (din interes) din fotbalul nostru, ca alde Pinalti, Becali, Mureșan ori Iancu. Au, în mod vădit, credibilitate. Iar rezultatele Vasluiului, de la victorii spectaculoase „afară” și până la înfrângeri jenante acasă, sunt doar niște întâmplări firești în existența oricărei echipe, nicidecum urmarea unor aranjamente cu iz penal, ca la imensa majoritate a celorlalte. Măcar pentru acest gest haiducesc trebuie salutată cu mult respect evoluția Vasluiului, echipă pe care o văd ca principală candidată la titlu anul viitor.
Suntem, deci, la final de sezon competițional.
…Sau nu? Fiindcă, în pofida finalizării campionatului și Cupei (vorbim de competițiile importante și de eșaloanele care contează), în clasicul stil românesc încă nu se știu toate reprezentantele noastre în competițiile europene. Asta ar fi și explicația pentru titlul de azi a rubricii.
Ca să se termine cu adevărat, ar trebui să se știe ocupanta locului 6, ultimul care duce în Europa. Chestiune atât de dificilă la noi (și numai la noi!) încât le-am dat temă elvețienilor să ne-o rezolve. Iar ăștia, ticăiți (de la ceasuri li s-o trage!) cum îi știm, nu s-au învrednicit până acum să ne dea un răspuns. Ceea ce mă duce la concluzia că n-or fi priceput nicicum că se pot transfera jucători de la o echipă omologată la satelitul inexistent al alteia, iar între momentul transferării (la prânz) și cel al jocului (din aceeași zi mai pe-nserat) echipa inexistentă să se înființeze și să-i împrumute pe ăia doi. Dac-ați fi elvețieni, când ați da răspunsul? Și cum l-ați formula civilizat, fără înjurături?
