S-a terminat marele FÂSSSS!

E foarte posibil, ba chiar extrem de probabil cala lipsa totală de haz a acestei ediții a Jocurilor Olimpice să fi contribuit decisiv starea de asediu sub care se află întreaga planetă din cauza pandemiei. Ideea de competiție sportivă, în general de spectacol (fie el sportiv sau de oricare alt fel) fără spectatori este un nonsens. De aceea, chiar și atunci când s-au bătut recorduri mondiale, la înot sau la atletism, în loc de nebunia generală produsă de rezultatele excepționale, eram martorii unei tăceri lugubre, din altă lume (adică… cealaltă!), punctată de vagile semnale sonore produse de antrenori și de adversarii aflați și ei în perimetrul respectiv. Brrrr! Oribil. Și zău că dacă o fi cavirusul naibii să-și continue opera distructivă, decât competiții de asemenea amploare reduse la tăcere absolută, mai bine o anulare cinstită și o amânare până se repune pe făgașul normalității omenirea toată. Noi, în tradiția ultimelor câteva Olimpiade am continuat să ne apărăm sărăcia și nevoile (și neamul…prost!, că doar am trimis acolo și niște maimuțoi porecliți fotbaliști, în realitate responsabili cu divertismentul la nivel planetar, mai ceva caMr. Bean!), producând rezultate doar cât ar fi nevoie ca să nu se desființeze nici Comitetul Olimpic Român, nici Ministerul Sportului, și astfel niște armate de paraziți să continue să sugă. Bani de la buget, zic! Ne-au adus cele câteva medalii niște sportivi care nu știu ce-s ăia gărgăuni, ci doar muncă, muncă și iar muncă, plus talent. Dar de ajutor concret de la statul ăsta prost făcut, nici pomeneală. În plus, transmisiile TVR și Eurosport în limba româna au continuat să ne toace creierii în spiritul cel mai pur ceaușist, prezentându-ne eșecurile drept promisiuni pentru viitor și dezastrele cape niște accidente. Exceptând medaliații, toți ăilalți din delegație păreau accidentați mai toți! Sărbătoarea mondială a sportului a fost un eveniment mai degrabă trist, iar pentru noi și rușinos în mare parte.