– Maestrul Ion Irimescu a trecut în ceata drepților chiar în noaptea în care a împlinit 102 ani și 8 luni
– El a părăsit lumea pe care a iubit-o atît de mult, ușor, ca o boare, fără prea multă suferință
Patriarhul artei românești și-a încheiat, noaptea trecută, socotelile cu viața. Cu sufletul ușor, cu trupul „atins” de cei 102 ani și 8 luni, maestrul ce dăduse mîna cu veacul a pășit spre tărîmul liniștii și, poate, de ce nu, va ajunge să ne vegheze, pe noi, pămîntenii, de undeva de aproape de Dumnezeu.
A închis ochii la Fălticeni, în locul de unde și-a tras toată seva creatoare, în locuința sa din incinta Galeriei de Artă ce-i poartă numele, spațiu în care a putut trăi la intensitate maximă fiecare clipă cu care l-a binecuvîntat Atotputernicul. E locul în care trupul maestrului, vegheat de Icar, una dintre cele mai reprezentative creații ale sale, va rămîne vreme de cîteva zile, înainte de contopirea cu pămîntul ce i-a fost atît de drag. E locul în care lumina artei românești – artistul Ion Irimescu – a strălucit pentru ultima dată și unde toți cei care l-au cunoscut vor putea veni să-i cinstească memoria, să-i sărute mîna rece ca de gheață, care a însuflețit în aproape un veac de creație, mii de lucrări.
Personalitate marcantă a artei românești maestrul Ion Irimescu mai avea nevoie de doar patru luni pentru a atinge impresionanta vîrstă de 103 ani. S-a luat și anul acesta la întrecere cu timpul, dar nu a mai ieșit învingător. A pierdut pe ultima sută de metri, însă fără prea mari regrete, fiindcă obosise să tot fie cîștigător, începînd încă din veacul trecut, mai precis din 1903, atunci cînd a văzut lumina zilei la Preutești, comună învecinată cu municipiul Fălticeni. Nu a avut o viață ușoară, însă Dumnezeu i-a vegheat mereu pașii și l-a înzestrat cu un talent artistic deosebit. Îmbinarea talentului cu munca neobosită au făcut din Ion Irimescu unul dintre cei mai mari sculptori români și mai cu seamă singurul artist care a reușit să-și creeze propriul muzeu încă din timpul vieții. Avînd rădăcinile puternic înfipte în solul Fălticeniului, maestrul nu a ezitat nici o clipă în a alege să-și ridice singur mausoleul chiar în acest loc, căruia, de altfel, i-a lăsat, în 1975, cea mai mare parte a creațiilor, apreciate de specialiști ca avînd o valoare impresionantă, de ordinul a cîteva zeci de miliarde. Pentru fălticeneni, însă, tot ceea ce a oferit maestrul are valoare mult mai mare, are în primul rînd valoare sufletească ce nu poate fi, în nici un caz, apreciată financiar.
– Maestrul va fi condus pe ultimul drum duminică
Absolvent al Liceului „Nicu Gane” în anul 1924, tînărul Ion Irimescu devine student al Academiei de Arte Frumoase din București, unde s-a format sub îndrumarea renumiților profesori Dimitrie Paciurea și Oscar Han. 1930 este anul în care Irimescu vede pentru prima dată Parisul, grație unei burse de studiu a școlii române din Fontenay – aux – Roses. Așa a ajuns Ion Irimescu bursier la Academie de la Grand Chaumiere, loc în care a lucrat sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard. Odată cu reîntoarcerea în țară, Ion Irimescu începe să participe la toate expozițiile organizate în România sau în străinătate, iar calitatea și valoarea sa ca artist crește văzînd cu ochii. Anul 1975 este anul întoarcerii la obîrșii, în sensul că atunci a hotărît artistul să doneze Fălticeniului cea mai mare parte a lucrărilor sale constituindu-se, astfel, Colecția „Ion Irimescu”. Succesele au continuat, iar trei ani mai tîrziu, artistul a fost ales președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, loc unde a activat pînă în anul 1989. A mai rămas în Bucureștiul marilor sale creații vreme de aproape un deceniu, după care, în 1999, la scurt timp după trecerea în neființă a soției sale, s-a retras la Fălticeni. Era, astfel, mai aproape de locul de veșnică odihnă al femeii ce i-a stat alături vreme de zeci de ani și se putea reculege la mormîntul ei oricînd. Depărtarea de capitală nu l-a făcut să piardă contactul cu lumea artistică, ci, dimpotrivă, maestrul a continuat să lucreze, în ciuda vîrstei înaintate.
Recunoașterea valorii sale a fost făcută în anul 2001 atunci cînd venerabilul artist a primit Premiul pentru Excelență în cultura română. Doi ani mai tîrziu, cu prilejul centenarului, patriarhul artei românești a fost sărbătorit în cadru festiv, la Academia Română, în prezența conducerii statului român și a numeroase personalități ale culturii și vieții politice românești. A fost momentul în care maestrului i-a fost acordată distincția purtînd denumirea Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Mare Cruce. Anii care au urmat au adus cu ei aniversări cu totul deosebite, pregătite de autoritățile locale, pentru fiecare an adăugat de maestru în buchetul vieții sale. Ultimul drum al artistului centenar prin Fălticeniul său atît de drag va fi duminică, atunci cînd cortegiul funerar va pleca de la Galeria de Artă către cimitirul Oprișeni, unde, de altfel, maestrul și-a pregătit, din timp, locul de veșnică odihnă. Va fi clipa reîntîlnirii sale cu sufletele dragi: soția Jenița și părinții Maria și Petru, care își dorm somnul de veci în același cimitir.
