S-a stins din viață Mihai Turiță, un vrednic slujitor al fotbalului

După Constantin Bosânceanu, decedat în ultima zi a anului trecut, lumea fotbalului sucevean l-a pierdut în prima parte a lunii ianuarie și pe Mihai Turiță, care s-a stins la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, tot în urma unui stop cardio-respirator.
Născut pe 20 februarie, 1948, la Iași, Mihai Turiță a început fotbalul la juniorii Politehnicii. A făcut parte din primul „11” al echipei care a jucat finala Cupei Liceelor și Școlilor Profesionale, în 1967, finală ce s-a disputat pe fostul Republicii, din București. La acel meci a luat parte și fostul mare portar al României, Vasile Iordache, cât și cunoscutul fotbalist ieșean Mihai Romilă, ei fiind colegi timp de câțiva ani și prieteni până de curând, când Mihai Turiță a plecat spre Împărăția Cerurilor și Mihai Romilă, de asemenea.
În ianuarie 1968 a fost cooptat în lotul echipei mari a lui Poli, efectuând cu aceasta stagiul de pregătire centralizată de la Predeal. La sosirea în Iași, nu a trecut examenul medical, descoperindu-i-se o afecțiune cardiacă. Și-a continuat activitatea în Divizia C, evoluând pentru Penicilina, fiind și angajat la Antibiotice și ITA Iași. În anul 1973 a plecat la Vatra Dornei, dar în cele din urmă a semnat cu Bistrița Broșteni, în Divizia D, acolo fiind o productivă zonă minieră în acei ani. A jucat și a antrenat la Broșteni până în anii 2000, formând o serie de jucători ce au ajuns să joace chiar și pe prima scenă, cum ar fi Mihai Cîmpanu.
A crescut generații de oameni și sportivi, și-a dedicat întreaga viață fotbalului și familiei, fiind un personaj îndreptat spre lectură, muzică de calitate și credință. Fiul său, Jan Turiță, un portar talentat, care a îmbrăcat în cariera sa tricoul formațiilor Sporting Suceava, Rapid CFR Suceava, CSM Pașcani sau Știința Miroslava, îi poartă recunoștință pentru toate, dar în special pentru momentul în care l-a dus la fotbal. El i-a insuflat dragostea pentru acest fenomen, l-a susținut mereu și l-a înțeles de fiecare dată.