FOTBAL

S-a stabilit calendarul anului competițional 2007-2008

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis, vineri, majorarea de la trei la cinci a numărului de jucători extracomunitari pe care echipele din Liga I au voie să-i folosească, simultan, într-un meci oficial, decizie valabilă până la finalul sezonului 2007-2008. Forul federal a modificat articolul 16, punctul 7 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, cu privire la participarea jucătorilor din țările care nu fac parte din Uniunea Europeană. Astfel, la Liga I va fi permis unei echipe să aibă 5 jucători extracomunitari în teren, la Liga a II-a, trei, numărul acestora pentru ligile inferioare fiind doi. „E posibil însă să mai intervină modificări, în funcție de ceea ce primim de la Uniunea Europeană și de la UEFA. Nu am mai limitat numărul jucătorilor care stau pe bancă de rezerve, pentru că nu avea rost. Regulamentul trebuie să prevadă câți sunt în teren”, a declarat președintele FRF, Mircea Sandu. Comitetul Executiv al FRF a discutat și proiectul de calendar competițional pentru sezonul 2007-2008, care va fi supus la vot în ședința din luna martie. Conform acestui proiect, Liga I ar urma să înceapă pe 28 iulie, prima parte încheindu-se pe 22 decembrie, după 19 sau 20 de etape. Reluarea competiției va avea loc pe 3 februarie, în jurul datei de 10 mai urmând să se dispute ultima etapă a campionatului. Programul a fost analizat, ținându-se cont și de „posibilitatea calificării naționalei la turneul final al Campionatului European”, așa cum a spus Mircea Sandu. Conform aceluiași proiect, Liga a II-a va începe la 11 august 2007, turul terminându-se pe 24 noiembrie. A doua parte a competiției ar urma să înceapă pe 1 martie și să se încheie pe 31 mai. Liga a III-a va începe pe 10 august 2007 și se va încheia pe 16 mai 2008. Cupa României va avea prima etapă programată pe 18 iulie, finala urmând să se dispute pe 17 mai 2008.

Recomandări

Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026

Ștefan Senciuc e unul dintre fotbaliștii pe care reprezentativa U19 a României se bazează la Turneul de Calificare pentru EURO 2026